Pîslaru, după ce în comisii s-au adoptat mai multe creşteri salariale: Suntem în aceeaşi situaţie de pomeni electorale

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, luni, după ce deputații din Comisiile de buget și muncă au decis amendarea Ordonanței de Urgență 20, în sensul majorării salariilor unor categorii de personal, că este un moment trist pentru România, cu miză electorală, rezultatul fiind "ceva nesustenabil".
Economica.net - lun, 31 oct. 2016, 21:23
Pîslaru, după ce în comisii s-au adoptat mai multe creşteri salariale: Suntem în aceeaşi situaţie de pomeni electorale

„Suntem într-un moment în care poate eu nu am experiența politică să-l interpretez… Este un moment trist pentru România, un moment în care cu miză electorală ne permitem să ne jucăm cu așteptările și credințele oamenilor. Este vorba de sute de mii de oameni care se uită și așteaptă să aibă o viață mai decentă”, a spus Pîslaru.

Citeşte şi: Comisiile de buget, finanţe şi de muncă au decis majorarea salariilor personalului din sănătate şi învăţământ

El a reafirmat că amendamentele adoptate în comisii au un impact bugetar de 3-4 miliarde de lei.

„Aproape mi-am pierdut vocea încercând să explic că discutăm de lucruri serioase, de un impact bugetar la o primă estimare undeva la 3-4 miliarde de lei, adițional peste intenția inițială a Ordonanței 20. Este un act pe care de la început l-am pus sub semnul ilegalității pentru că nu ai voie și nu întâmplător Parlamentul a adoptat legea responsabilității fiscal bugetare care spune că cu 180 de zile înainte de alegeri nu ai voie să modifici salarii, pentru că se știe că asta este o monedă electorală. Nimeni nu va putea spune că ne-am trezit brusc interesele pentru salarizarea din sectorul public atâta timp cât partidele, mai ales cele care au rămas în sală, au avut tot timpul să facă aceste modificări ani de zile”, a adăugat ministrul.

Pîslaru a subliniat că discuțiile purtate pe proiectul de act normativ nu au avut resursa bugetară.

„Discutăm despre 15% medie creștere adițională în educație, undeva în medie 15% creștere la sănătate, deblocarea sporurilor la nivelul actual în plată, plus agenții care și-au pus salarizarea lor în mod special în această lege care nu are de a face cu agențiile. (…) Ce am spus noi ca Guvern este că anul ăsta facem ce putem, de fiecare dată am spus că nu putem să facem tot, tot ce ar trebui să facem, dar am recunoscut problemele și am spus așa: vă dăm o perspectivă de 4-5 ani pentru a rezolva lucrurile care au fost ținute sub preș și ați primit numai promisiuni electorale. Ei bine nimic nu s-a învățat, nu am învățat nimic din lecțiile trecutului. Suntem în aceeași situație de pomeni electorale care sunt promise fără niciun fel de resurse bugetare. Nu este aceasta modalitatea în care faci propunerile. Nimeni nu avea din zona emitenților de propuneri niciun fel de impact bugetar”, a adăugat el.

Ministrul și-a exprimat totuși speranța că va exista o responsabilitate a forțelor politice.

”Practic, discutăm de o sumă de deziderate puse pe masă (…) Este creștere la creștere la creștere. S-au bătut sindicaliștii cu parlamentarii care să dea mai mult și discutăm în acest moment de ceva nesustenabil. Nu am putut să adoptăm grilele pentru că nu se cunoaște ce versiune de grilă propunem”, a mai spus el.

Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat, luni, mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal. Discuțiile din comisii se reiau marți dimineață.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...