Potrivit comunicatului, Wizz va opera un zbor săptămânal, în zilele de miercuri până pe 7 decembrie inclusiv, iar apoi duminica începând cu ziua de 18 decembrie a.c.
‘Astăzi am inaugurat cea mai nou rută exotică din Bucureşti. Tenerife este o destinaţie populară de vacanţă pe plajă pe tot parcursul anului şi poate oferi experienţe memorabile atât pentru familii, cât şi pentru cei care preferă să călătorească individual. Cei aflaţi în căutarea unei vacanţe se vor putea bucura de soare şi, totodată, pot profita de oportunităţile de căţărare oferite de vulcanul de pe insula sau pot schia’, a declarat Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air.
Wizz Air va creşte flota alocată la 20 de aeronave, inclusiv 4 aeronave noi ultraeficiente Airbus A321, cu 230 de locuri, până la sfârşitul lui 2016. De-a lungul acestui an, Wizz a anunţat şi a început deja 30 de rute noi, ce vor face legătura dintre România şi restul Europei, inclusiv prima cursă internă a companiei care conectează Bucureştiul de Cluj-Napoca. În ultimele 12 luni (până la 31 octombrie a.c.), compania a transportat mai mult de 5,3 milioane de pasageri spre şi dinspre ţara noastră.
Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 73 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 450 de rute de la 26 de baze, ce asigură conexiunea între 130 de destinaţii din 38 de ţări.