Ministrul Transporturilor anunţă un val de licitaţii în următoarele săptămâni pentru toate proiectele din Master Plan

Ministerul Transporturilor urmează să scoată la licitaţie, până la finalul acestui an, toate proiectele care au rămas nelicitate din masterplanul de transporturi, între care peste 500 de kilometri de autostradă, centurile ocolitoare pentru opt oraşe şi o secţiune de metrou, a declarat ministrul Sorin Buşe, într-un interviu acordat News.ro.
Economica.net - mie, 02 nov. 2016, 14:40
Ministrul Transporturilor anunţă un val de licitaţii în următoarele săptămâni pentru toate proiectele din Master Plan

Sorin Buşe a acordat interviul cu două luni înainte de finalul mandatului, început în luna iulie, când premierul Dacian Cioloş l-a numit în locul fostului ministru, Dan Costescu. Cioloş şi-a motivat alegerea făcută atunci prin nevoia de accelerare a execuţiei proiectelor de autostrăzi şi a reformei la fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), actuala Companie Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Buşe a venit la Transporturi cu o experienţă în mediul privat, fiind fost şef al Renault Technologie Roumanie, de unde a ajuns, pentru o scurtă perioadă, director general adjunct al companiei aeriene de stat Tarom.

Mandatul lui Sorin Buşe a fost, însă, unul în care au fost programate mai multe evenimente importante, precum spargerea CNADNR în două companii, modalitatea aleasă de către actualul guvern pentru restructurarea „mamutului” drumurilor din România. Prima este CNAIR, care se ocupă de întreţinerea drumurilor naţionale şi de autostrăzi, dar va încheia şi şantierele deschise în acest moment, iar a doua este Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), care va deschide noi lucrări de construcţie sau modernizare a autostrăzilor, drumurilor expres şi a drumurilor naţionale.

În mandatul lui Sorin Buşe s-au deblocat şantierele pe circa 300 de kilometri de drumuri naţionale şi autostrăzi, între care autostrada Sebeş-Turda (A10), tronsoanele Gilău-Nădăşelu şi Suplacu de Barcău-Borş, Drumul Naţional 76 Oradea-Deva (DN76) şi centura de nord a Capitalei.

Însă principalul eveniment din mandatul lui Sorin Buşe a avut loc în septembrie, când Guvernul a aprobat noul Masterplan General de Transport, documentul care indică priorităţile României în materie de infrastructură de transport până în 2030 şi implică investiţii totale de 43,5 miliarde de euro. Acesta prevede construirea a 6.800 de kilometri de drumuri, dintre care 1.500 de kilometri de autostradă şi 1.300 de kilometri de drumuri expres, precum şi modernizarea a 5.000 de kilometri de cale ferată, 15 aeroporturi şi 32 de porturi.

Ministrul susţine că, după deblocarea construcţiei mai multor proiecte de autostradă din iulie până acum, urmează demararea licitaţiilor pentru toate secţiunile de autostradă cuprinse în masterplan şi rămase nelicitate.

„De la 1 noiembrie începem un val foarte mare de licitaţii. Vom licita absolut tot ce este licitabil în masterplan, peste 500 de kilometri de autostradă. Lucrările la loturile 1 şi 5 din autostrada Sibiu-Piteşti vor fi licitate până în 5 decembrie, iar pentru lotul 4 o săptămână mai târziu”, a spus Buşe, în interviul acordat News.ro.

Autostrada Piteşti-Sibiu, parte din Autostrada Bucureşti-Nădlac (A1), este, în prezent, cel mai important proiect de şosea rapidă din România, pentru că realizarea sa ar permite traficul neîntrerupt pe autostradă între Capitală şi frontiera cu Ungaria. În plus, autostrada de circa 117 kilometri ar fi prima care ar trece munţii, făcând legătura între Muntenia şi Transilvania, peste Munţii Carpaţi.

Evenimentul nu se va produce, însă, decât la mai mult de un secol de la Marea Unire din 1918, termenul avansat în prezent pentru finalizarea lucrărilor fiind 2021, în cel mai bun caz.

În prezent, proiectul se află în faza de revizuire a studiului de fezabilitate, contractul suferind, însă, mari întârzieri.

Buşe a precizat că licitaţiile pentru proiectul tehnic şi obţinerea autorizaţiei de construire vor fi finalizate până în 30 noiembrie pentru loturile 1, 4 şi 5, iar lucrările ar urma să fie terminate în 2021.

O altă autostradă importantă peste munţi, dar între Moldova şi Transilvania, este Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, dar doar porţiunea dintre Târgu Neamţ şi frontiera cu Republica Moldova va fi finalizată într-un orizont previzibil.

„Licitaţia pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi autorizaţia de construcţie pentru tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, lung de 135 kilometri, parte din Autostrada Târgu Mureş-Iaşi (A8), va fi finalizată până în 15 noiembrie”, a afirmat Buşe. Costul realizării acestui tronson este estimat la 1,1 miliarde euro, potrivit informaţiilor cuprinse în masterplan.

În cazul tronsonului Ditrău-Târgu Mureş, parte din A8, contractul de revizuire a studiului de fezabilitate a fost deblocat, iar pentru porţiunea Ditrău-Târgu Neamţ va fi lansată licitaţia pentru proiectul tehnic, studiul de fezabilitate şi acordul de construire până în 15 noiembrie. Autostrada A8 ar urma să aibă o lungime de circa 320 de kilometri.

În cazul construirii autostrăzii Craiova-Piteşti, licitaţia ar urma să fie lansată până în 7 noiembrie. În septembrie, la Craiova, Buşe declara că licitaţia pentru autostrada Piteşti-Craiova va fi lansată în data de 1 noiembrie. Autostrada ar urma să aibă o lungime de 124 kilometri, iar valoarea lucrărilor, care ar trebui finalizate în 2020, este estimată la 900 milioane euro.

Totodată, ar trebui lansată licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, lucrare care implică construirea unui pod peste râul Someş.

Lucrarea este importantă pentru a asigura conexiunea dintre două tronsoane din Autostrada Transilvania, Gilău – Nădăşelu şi Gilău-Turda.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat încă din septembrie că a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, documentaţiile de atribuire pentru proiectul podului de peste Someş.

„În curând, va fi lansată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru drumul expres Ploieşti – Focşani – Bacău – Paşcani, lung de 328 kilometri, pentru care documentaţia a fost depusă la ANAP pentru a doua oară”, a mai spus Buşe. Acest drum expres, conceput iniţial ca o autostradă, este foarte important pentru că la Paşcani va fi la intersecţia între autostrada A8 şi Drumul Expres DX5 (Siret Expres) Ploieşti-Siret.

În plus, vor fi lansate în curând licitaţii pentru centurile ocolitoare din mai multe oraşe.

„În următoarele săptămâni vor fi lansate licitaţii pentru centurile ocolitoare a opt oraşe: Agigea, Satu-Mare, Zalău, Aleşd Sud, Ştei, Slatina, Balş şi Oradea”, a precizat ministrul.

Un alt proiect major gestionat de Ministerul Transporturilor este extinderea metroului bucureştean. În următoarele două săptămâni, ministerul va lansa licitaţia pentru proiectul tehnic pentru secţiunea a doua a magistralei 5 de metrou, dintre Eroilor şi Piaţa Iancului.

Buşe a anunţat, în octombrie, că va demara până la începutul lunii noiembrie licitaţia pentru extinderea magistralei 5 de metrou pe secţiunea Eroilor-Iancului, urmând ca lucrările să fie finalizate cel mai probabil în 2021.

În prezent, în capitală sunt realizate lucrări la două tronsoane de metrou – magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor şi magistrala 4 1 Mai – Străuleşti, ambele înregistrând mari întârzieri. Potrivit estimărilor actuale, ambele tronsoane vor fi finalizate anul viitor.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...