Profitul a urcat la 1,34 miliarde de euro (1,49 miliarde de dolari) în perioada iulie – septembrie 2016, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,15 miliarde de euro.
Veniturile nete din dobânzi au crescut la 3,4 miliarde de euro în trimestrul trei din 2016, de la 3,1 miliarde de euro în perioada similară din 2015. Veniturile din investiţii au urcat la 139 de milioane de euro, faţă de pierderi de şapte milioane de euro în urmă cu un an. Banca a atras în depozite două miliarde de euro.
Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 s-a situat la sfârşitul lunii septembrie la 13,5%, în creştere faţă de 12,3% în urmă cu un an. Obiectivul băncii este de a menţine un indice de peste 12,5% până în 2020.
Anul acesta, acţiunile ING au scăzut cu 7% la Bursa de la Amsterdam, evaluând compania la aproximativ 45 de miliarde de euro.
Provizioanele pentru creditele neperformante au urcat cu 1,5%, la 265 de milioane de euro.
Luna trecută, ING a anunţat că intenţionează să concedieze 7.000 de angajaţi, în special în Belgia şi Olanda, şi să investească masiv în platformele sale digitale, pentru a economisi anual 900 milioane de euro (un miliard de dolari), până în 2021.
Deciziile vin pe fondul presiunilor cu care se confruntă instituţia din cauza cerinţelor autorităţilor de reglementare privind capitalul şi a ratelor scăzute ale dobânzilor.
În următorii cinci ani, ING Groep va investi 800 milioane de euro în platformele sale digitale şi va aloca un miliard de euro pentru acoperirea costurilor legate de concedieri.
La sfârşitul lunii iunie, ING avea pe plan global 51.833 de angajaţi.
Directorul general al ING, Ralph Hamers, vrea să transforme banca într-o bancă orientată pe Europa şi vrea să extindă activitatea de creditare către consumatori şi companii în afara pieţei domestice, pe măsură ce dobânzile extrem de reduse şi cerinţele organismelor de reglementare în materie de consolidare a capitalului riscă să reducă profitul.
ING Bank oferă servicii bancare unui număr de peste 34 milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.
Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING România a obţinut un profit de net de 84 de milioane de lei în T1 2016, cu 3% mai mare decât în T1 2015.