Teamnet va dezvolta drone blindate, pregătite pentru aplicaţii militare

Grupul Teamnet va dezvolta drone tactice de tip blindat, cu aplicaţii în zona militară, răspunzând astfel la cererea constatată atât pe piaţa locală, cât şi la nivelul Uniunii Europene, pentru vehiculele fără pilot de tip dual-use (civil şi militar). UAV-urile vor fi folosite pentru aplicaţii precum siguranţa frontierelor sau managementul situaţiilor de urgenţă.
Economica.net - joi, 03 nov. 2016, 17:09
Teamnet va dezvolta drone blindate, pregătite pentru aplicaţii militare

„Jucătorii de tehnologie pot face o diferență semnificativă în sporirea gradului de siguranță publică, ca de exemplu, prin soluții optimizate pentru managementul situațiilor de urgență. Constat acest efort și în rândul companiilor din Silicon Valley și cred că ar fi un demers necesar și la nivelul țării noastre”, a afirmat Bogdan Padiu, CEO Teamnet, la solicitarea ECONOMICA.NET.

Acţionarii Ymens Teamnet, companie din grup specializată în soluţii de cloud computing şi SaaS (software as a service), cu activităţi de cercetare şi dezvoltare în zona vehiculelor aeriene fără pilot (UAV), au aprobat extinderea obiectului de activitate cu fabricarea vehiculelor militare de luptă.

„Pe fondul nevoilor constatate pe piața locală, cât și ținând cont de interesul acordat în spațiul Uniunii Europene pentru tehnologia și produsele de tip dual-use, am luat decizia de a extinde domeniul de activitate către realizarea de produse de tip blindat. Încadrarea în CAEN-ul 3040 a ținut de o pură chestiune de formalitate, neexistând alte opțiuni de clasificare. Activități precum producție de vehicule de luptă sau fabricare de armament nu sunt vizate de compania noastră”, a precizat Bogdan Padiu.

„Un exemplu de tehnologie dual-use este Hirrus UAV, care a fost realizat pentru sectorul civil, însă, are capacități si pe zona militară. Acest lucru a fost testat si confirmat în cadrul exercițiilor NATO Unified Vision din 2014 și 2016. De asemenea, un alt produs la care lucrăm în prezent este Signus, o dronă de tip tactic, care poate opera pe o distanță de 200 de km, pentru siguranța frontierelor maritime și terestre. Acest proiect de cercetare derulat împreună cu Airbus are termen de definitivare anul 2017”. Proiectul Signus a fost lansat în toamna anului trecut de Teamnet şi Airbus Defence&Space.

Ministerul Apărării a lansat, în luna august, prin Compania Naţională Romtehnica, o licitaţie pentru achiziţionarea a şase drone tactice. Valoarea achiziţiei este estimată la 250 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), fără TVA, iar livrarea aparatelor ar urma să se deruleze pe o perioadă de 38 de luni de la semnarea contractului.

Pe fondul crizei migraţiei care destabilizează Uniunea Europeană după războaiele din Orientul Mijlociu şi transformările geopolitice cunoscute drept „Primăvara Arabă”, Comisia Europeană a prezentat, în această vară, un proiect care vizează o mai bună supraveghere a frontierelor exterioare ale Uniunii şi a rutelor de intrare a migranţilor în spaţiul european. Planul se bazează inclusiv pe supravegherea frontierelor şi rutelor de tranzit cu ajutorul dronelor dotate cu echipamente video, senzori infraroşu şi senzori capabili să detecteze diferite substanţe chimice.

CE vizează consolidarea acestor capacităţi de monitorizare a frontierelor şi a rutelor de tranzit sub umbrela Agenţiei Europene de Siguranţă Maritimă, un fel de pază de coastă a UE.

Proiectul nu este singura iniţiativă de acest tip declanşată la nivelul UE de criza migraţiei: Comisia vizează şi o reorganizare şi consolidare amplă a Frontex – agenţie care serveşte drept poliţia de frontieră a UE.

Dezbaterea la nivelul UE se concentrează în principal pe cum ar urma să fie finanţate şi controlate aceste capacităţi sporite de monitorizare şi control al graniţelor exterioare.

În paralel, climatul tensionat de securitate după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, a determinat NATO să-şi recalibreze prezenţa în regiune, iar mai multe state aliate au decis să investească mai mult în apărare.

Grupul Teamnet a avut o cifră de afaceri de 93 de milioane de euro în 2014. În privinţa dronelor, Teamnet estimează că segmentul UAV din portofoliul grupului va înregistra o creștere medie anuală de peste 30% până în 2020, estimări ce includ piața locală și internațională.

La nivel global, numărul aeronavelor fără pilot folosite de către companii mari și foarte mari este estimat să depășească 800.000 în anul 2021, de aproape opt ori mai mult comparativ cu nivelul acestui an, conform unui studiu realizat de Business Insider (BI) Intelligence și citat de Teamnet. Potrivit aceluiași raport BI, industria UAV va depăși 10 miliarde de euro în următorii cinci ani. La nivel global, industriile principale care utilizează UAV-uri sunt cea fotografică, pentru obținerea imaginilor din aer (42,9%), imobiliară (20,7%), de utilități (10,9%), construcții (8,6%) și agricultură (8%).

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului Otopeni
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti ...
Executivul a aprobat joi indicatorii tehnicoeconomici aferenţi pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului......
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
În această seară, importul de energie electrică s-a apropiat de pragul de 3.000 MW putere instantanee în condițiile ...
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2030
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori ...
Sectorul de distribuţie a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii, ...
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume în magazinele Carrefour
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume ...
Carrefour România anunță că o nouă cooperativă, aflată în localitatea Malu Spart, din județul Giurgiu, intră în ...