ANCOM va face un inventar naţional al reţelelor publice de comunicaţii şi va lansa o nouă licitaţie pentru multiplexuri de TV

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va continua, în 2017, realizarea inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură asociate acestora şi va organiza o nouă licitaţie pentru acordarea unor multiplexuri naţionale, regionale şi locale de televiziune digitală terestră, reiese din Planul de acţiuni pentru anul viitor al Autorităţii, aflat, începând de joi, în consultare publică.
Economica.net - joi, 03 nov. 2016, 15:07
ANCOM va face un inventar naţional al reţelelor publice de comunicaţii şi va lansa o nouă licitaţie pentru multiplexuri de TV

Conform documentului, printre cele mai importante proiecte ale anului 2017 ale ANCOM se află acţiunile ce vizează aplicarea efectivă a prevederilor noii legi a infrastructurii – Legea 159/2016, cu scopul de a reduce costurile cu dezvoltarea reţelelor de bandă largă în România. În acest context, arbitrul pieţei telecom va continua realizarea inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură asociate acestora, va realiza un punct unic de informare şi va stabili tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică.

În acelaşi timp, pentru a creşte competitivitatea accesului la reţelele de comunicaţii, în cursul anului viitor, Autoritatea va revizui pieţele relevante corespunzătoare serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune şi de radiodifuziune, va revizui tarifele serviciilor auxiliare de interconectare furnizate la un punct de interconectare şi va stabili cerinţele tehnice standard asociate interconectării bazate pe IP, pentru furnizarea serviciului de terminare a apelurilor (VoIP).

De asemenea, ANCOM va organiza o consultare publică privind alocarea de spectru radio suplimentar pentru comunicaţii de bandă largă în benzile de 450 MHz, 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz ?i 3,4 – 3,8 GHz, precum o nouă licitaţie privind acordarea unor multiplexuri naţionale, regionale şi locale de televiziune digitală terestră.

‘Şi radioamatorismul se va afla în atenţia Autorităţii, care va explora şi identifica principii generale şi metode specifice pentru asigurarea suportului reglementativ şi procedural de administrare a spectrului radio pentru susţinerea activităţilor de radioamatorism dedicate furnizării de comunicaţii în situaţii de urgenţă’, precizează sursa citată.

La capitolul monitorizare şi control al spectrului radio, în 2017 vor fi demarate mai multe campanii: de determinare a acoperirii cu semnal de telefonie mobilă a drumurilor naţionale şi judeţene, de verificare a respectării obligaţiilor de către furnizorii care furnizează servicii de comunicaţii electronice destinate publicului pentru care plata se face în avans, precum şi o campanie de verificare a respectării obligaţiilor minime pe care furnizorii de servicii de comunicaţii electronice trebuie să le insereze în contractele încheiate cu utilizatorii finali.

În ceea ce priveşte piaţa serviciilor poştale, Autoritatea are în plan mai multe proiecte care vizează accesul la reţeaua poştală publică a CNPR şi costurile de acces pentru furnizorii alternativi, dar şi activitatea Poştei Române în calitatea sa de furnizor de serviciu universal.

Planul de acţiuni propus pentru anul 2017 poate fi consultat pe pagina de Internet a Autorităţii, iar persoanele interesate pot formula şi transmite observaţii şi propuneri până la data de 2 decembrie 2016, pe adresa sediului central din Bucureşti al instituţiei, direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale ANCOM.

Te-ar mai putea interesa și
Joan Laporta a inaugurat academia de fotbal FC Barcelona din București
Joan Laporta a inaugurat academia de fotbal FC Barcelona din București
Preşedintele clubului spaniol FC Barcelona, Joan Laporta, a inaugurat, marţi seara, academia de fotbal a grupării catalane în Bucureşti, pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf,......
Fostul secretar general al NATO Jens Stoltenberg a fost numit la conducerea Conferinţei de Securitate de la Munchen
Fostul secretar general al NATO Jens Stoltenberg a fost numit la conducerea Conferinţei de Securitate de la Munchen
Jens Stoltenberg, fost până recent secretar general al NATO, a fost numit în mod oficial la conducerea Conferinţei de ...
Mark Rutte (NATO): Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă de la începutul invaziei ruse
Mark Rutte (NATO): Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă de la începutul invaziei ruse
Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă după lansarea invaziei ruse în februarie 2022, a declarat marţi noul ...
Varșovia își propune să reducă deficitul bugetar sub 3% de abia în 2028
Varșovia își propune să reducă deficitul bugetar sub 3% de abia în 2028
Guvernul polonez şi-a prezentat marţi planul de consolidare fiscală în perioadă 2025-2028, conform căruia deficitul ...