Institutul Internaţional pentru Finanţe: 2017, al patrulea an consecutiv în care pieţele emergente vor înregistra ieşiri nete

Pieţele emergente se vor confrunta cu ieşiri nete de capital şi în 2017, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai lungă perioadă de acest fel din istorie, însă ieşirile nete prognozate pentru anul viitor la 206 miliarde de dolari, vor fi mai mici decât cele de 373 miliarde de dolari aşteptate pentru acest an, se arată într-un raport publicat joi de Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters.
Economica.net - joi, 03 nov. 2016, 21:28
Institutul Internaţional pentru Finanţe: 2017, al patrulea an consecutiv în care pieţele emergente vor înregistra ieşiri nete

IIF, una dintre cele mai reputate surse de informaţii privind intrările şi ieşirile de capital de pe pieţele emergente, susţine că în 2017 intrările private de capital ale nerezidenţilor în pieţele emergente se vor ridica la 769 miliarde de dolari, în creştere faţă de 640 de miliarde de dolari în acest an. Însă aceste intrări vor fi echilibrate de banii trimişi spre offshore-uri de rezidenţii din ţările în curs de dezvoltare, în special în China care va fi responsabilă pentru o mare parte din ieşirile de capital în valoare de 206 miliarde de dolari.

‘După revenirea lor la începutul anului, intrările de capital în pieţele emergente ar trebui să continue să se îmbunătăţească treptat în următoarele trimestre’, se arată în raportul IIF.

De asemenea, fluxurile de capital spre acţiunile şi obligaţiunile de pe pieţele emergente ar urma să crească anul viitor până la 208 miliarde de dolari, de la 157 miliarde de dolari în acest an şi 100 miliarde de dolari în 2015. Cele mai mari creşteri ale intrărilor private de capital sunt aşteptate în Asia, care ar urma să înregistreze o creştere de 70 de miliarde până la 348 miliarde de dolari, în frunte cu China şi India.

Cu toate acestea, IIF avertizează că ‘o modificare a politicii monetare în 2017, în special o majorare a dobânzii de bază a Fed, este posibil să ridice o provocare semnificativă’. Recent, Rezerva Federală americană a semnalat că ar putea majora dobânda în luna decembrie.

Investiţiile străine directe (FDI) continuă să scadă ajungând la 429 miliarde de dolari în 2016, cel mai redus nivel de după criză, iar în 2017 se va înregistra doar o uşoară îmbunătăţire, până la 441 miliarde de dolari.

IIF estimează că ieşirile directe de pe pieţele emergente ar urma să rămână la un nivel ridicat de 366 miliarde de dolari în 2017, ca dovadă a creşterii ponderii globale a companiilor cu sediul în statele emergente. China va fi responsabilă pentru aproape două treimi din acest volum.

De altfel, potrivit economistului şef al IIF, Charles Collyns, China va fi factorul crucial care va determina dacă fluxurile de capital spre pieţele emergente vor reveni în teritoriul pozitiv. Motivul principal este acela că ieşirile de capital provin în întregime din China pe măsură ce companiile dar şi persoanele fizice investesc masiv peste hotare. Un alt indicator cheie va fi evoluţia monedei naţionale a Chinei, yuanul. Dacă moneda chineză va continua să se deprecieze în raport cu dolarul atunci ne putem aştepta la continuarea ieşirilor nete de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...