Efectul alegerii lui Trump pentru România: Am putea aloca în plus un miliard de euro pentru apărare, în 2017

Donald Trump a spus, în campania electorală, că statele care nu asigură cel puţin 2% din PIB pentru Apărare, conform solicitării conducerii NATO, nu vor mai fi apărate de armata americană. Ca să ajungă la acest procent, România trebuie să aloce, suplimentar, anul viitor, 4,9 miliarde de lei pentru Apărare, adică mai mult de un miliard de euro.
Economica.net - mie, 09 nov. 2016, 08:54
Efectul alegerii lui Trump pentru România: Am putea aloca în plus un miliard de euro pentru apărare, în 2017

România ar putea fi obligată să crească cheltuielile destinate apărării cu circa 0,5% din PIB, pentru a ajunge la nivelul de 2%, solicitat de NATO şi considerat obligatoriu în campania electorală de noul preşedinte al SUA, Donald Trump, pentru ca armata americană să protejeze celelalte state membre ale alianţei.

Solicitarea a fost făcută de oficialii NATO, în vara acestui an, şi a fost folosită chiar de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în campania electorală.

„Dacă nu putem fi remuneraţi cum se cuvine pentru costul uriaş al armatei noastre care protejează alte ţări, atunci da, aş fi pregătit să le spun acelor ţări «Felicitări, de acum vă veţi apăra singuri»”, a spus Trump.

Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a condiționat angajamentul SUA față de apărarea aliaților din NATO de sporirea cheltuielilor militare ale acestora, având în vedere că în prezent, în afară de SUA, numai câteva state membre ale Alianței alocă apărării cel puțin 2% din PIB.

Într-un interviu acordat în luna iulie publicației The New York Times, la o întrebare legată de acțiunile amenințătoare ale Rusiei la adresa țărilor baltice, Trump a spus că, dacă Rusia le va ataca, atunci el va decide să le vină în ajutor numai după ce va analiza dacă aceste națiuni „și-au îndeplinit obligațiile față de noi”.

Iată ce declara ambasadorul American la Bucureşti, Hans Klemm, cu doar o zi ăn urmă.

”Într-adevăr, (Donald Trump, n.r.) a spus acest lucru, iar declarația lui trebuie luată ca atare. Drept răspuns, președintele Obama a subliniat importanța NATO, importanța Alianței pentru membri și pentru relația trans-atlantică. Una dintre deciziile luate la Summitul NATO din Țara Galilor a fost ca toate țările membre să aloce cel puțin 2% din PIB pentru Apărare. SUA depășesc deja acest procent, sunt una dintre cele trei sau patru țări care fac acest lucru, România va depăși și ea acest prag în 2017 și încurajăm în continuare și celelalte țări să facă același lucru”, a afirmat ambasadorul SUA în România.

Cheltuielile pentru apărare ale României raportate la Produsul Intern Brut indică un procent estimat de 1.48%, ceea ce clasează Bucureștiul pe locul al 10-lea între țările membre ale Alianței, potrivit unor date publicate la jumătatea acestui an de către Calea Europeană. România este a 10-a forță ca număr de trupe în cadrul NATO, cu un efectiv de 70.000 de trupe.

Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, Produsul Intern al României va fi, anul viitor, de 807 miliarde de lei. În acest an, Apărarea a primit 1,48% dintr-un PIB de 758, 4 miliarde de lei.

Potrivit unor calcule grosiere, asta înseamnă că, pentru a ajunge la acel 2% din PIB, România va trebui  să aloce Apărării suplimentar, 4,9 miliarde de lei în anul ce vine. Adică peste un miliard de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...