”Aceste patrule comune urmează să intre în activitate în perioada imediat următoare. Contacte şi discuţii între miniştrii noştri de Interne au mai fost în acest an, de data aceasta am reuşit să formalizăm un cadru, contextul în care se vor organiza aceste patrule”, a declarat Dacian Cioloş.
Potrivit premierului, deja există ”contacte foarte frecvente între poliţiştii de frontieră de-o parte şi de cealaltă”, dar prin acest protocol, semnat joi la Timişoara, ”vom avea chiar o patrulare comună şi atunci va fi mai uşor”.
”Sigur, legat de fluxurile migraţioniste, în măsura în care şi aceste patrule vor intra în activitate, va fi mult mai uşor de controlat fluxul migrator. Şi noi, pe partea noastră, am luat oricum măsuri de întărire în această zonă, dar cooperarea cu vecinii sârbi este una esenţială şi importantă şi de-o parte şi de cealaltă”, a afirmat Cioloş.
El a subliniat faptul că ”pentru Serbia nu este uşor să gestioneze aceste lucruri, şi îi mulţumesc (premierului sârb, n.r.) pentru modul în care au colaborat şi cooperat şi până acum pe partea de frontieră cu România”.
În altă ordine de idei, s-a analizat şi posibilitatea ca punctul de trecere a frontierei de la Lunga-Nakovo să devină cu program permanent pentru a facilita traficul de persoane în această zonă.
Miniştrii Afacerilor Interne din România şi Serbia au semnat joi Protocolul privind constituirea şi activităţile patrulelor comune de-a lungul frontierei de stat comune. Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne Dragoş Tudorache şi Neboisa Stefanovici – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne din Republica Serbia.