Teamnet: Negocierile cu CNAS pentru semnarea contractului de mentenanţă a cardului de sănătate sunt avansate

Reprezentanţii Teamnet, companie care a câştigat licitaţia pentru mentenanţa sistemului cardului de sănătate, susţin că în urma discuţiilor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-a reuşit "avansarea negocierilor, astfel încât semnarea acordului cadru şi a subsecventelor pentru serviciile de mentenanţă şi suport să aibă loc într-un timp cât mai scurt". Precizările au fost făcute pentru News.ro după ce ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, legat de sistemul cardului de sănătate, care este din nou nefuncţional de luni, că, dacă contractul de mentenenţă câştigat de Teamnet nu va fi semnat de către reprezentanţii grupului, "atunci va fi schimbată strategia, pentru că este nevoie de o firma care să asigure fiabilitatea sistemului".
Economica.net - joi, 10 nov. 2016, 14:56
Teamnet: Negocierile cu CNAS pentru semnarea contractului de mentenanţă a cardului de sănătate sunt avansate

„Echipa Teamnet şi echipa CNAS fac toate eforturile pentru semnarea cât mai rapidă a contractelor şi pentru demararea accelerată a activităţilor. Ca urmare a discuţiilor avute cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, am reuşit avansarea negocierilor, astfel încât semnarea acordului cadru şi a subsecventelor pentru serviciile de mentenanţă şi suport să se întample într-un timp cât mai scurt”, a declarat, pentru News.ro, Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group.

El a mai susţinut că în niciun caz nu vor exista echipamente sau servicii plătite de două ori.

„Observăm că operarea sistemelor CNAS deranjează la fel cum şi informatizarea altor domenii a deranjat. Îi rog pe cei care încearcă să creeze presiune în societate pentru întoarcerea la pix şi hârtie să abandoneze acest demers. Posibilitatea ca acest sistem să fie abandonat nu ar trebui nici măcar discutată. Vom începe, alături de CNAS, un proces normal de mentenanţă şi o perioadă de operare firească a sistemului cât mai curând”, mai arată sursa citată, susţinând că principala sursă de întârzieri a fost seria de contestaţii depuse de competitori cu preţuri mai mari.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, legat de sistemul cardului de sănătate, care este din nou nefuncţional, de luni, că, dacă contractul de mentenenţă câştigat de Teamnet nu va fi semnat de către reprezentanţii grupului, „atunci va fi schimbată strategia, pentru că este nevoie de o firma care să asigure fiabilitatea sistemului”.

„Există un contract de mentenanţă care a fost câştigat de Teamnet acum o lună şi ceva (..). Dacă Teamnet nu o să semneze contractul, aşa cum este legal, atunci cu siguranţă ne vom schimba strategia, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îşi va schimba strategia. Va exista o altă măsură (…). Casa are nevoie de o firmă care să asigure fiabilitatea sistemului. Dacă nu va fi o firmă, va fi alta”, a declarat Vlad Voiculescu.

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este nefuncţională de luni, 7 noiembrie, din cauza unor noi probleme tehnice.

Până la remedierea problemelor tehnice, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line, preciza Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În urmă cu aproape o lună, sistemul informatic al cardului naţional de sănătate a fost nefuncţional 72 de ore, din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente ale sistemului. În perioada în care sistemul a fost nefuncţional, serviciile medicale şi farmaceutice au funcţionat în regim off-line.

Teamnet International, firmă deţinută de Sebastian Ghiţă până în 2012, a câştigat în luna iunie licitaţia pentru mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului informatic al Cardului Naţional de Asigurări de Sănătate (CEAS) şi pentru Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Cele două contracte sunt pe trei ani şi însumează 22,3 milioane de lei fără TVA.

„Desemnarea câştigătorului s-a făcut în urma aplicării criteriului de atribuire «preţul cel mai scăzut», în condiţiile în care toate ofertele depuse au fost considerate admisibile, conform cerinţelor din caietul de sarcini respectiv. Pentru mentenanţa CEAS, oferta câştigătoare este de 14,8 milioane lei fără TVA (faţă de o valoare maximă estimată de 18,8 milioane lei fără TVA), iar pentru mentenanţa PIAS, oferta câştigătoare este de 7,5 milioane lei fără TVA (faţă de o valoare maximă estimată de 8,4 milioane lei fără TVA)”, anunţa CNAS, care preciza că cele două contracte vor fi semnate după încheierea perioadei de contestare a procedurii (la 11.07.2016), în cazul în care nu vor exista contestaţii.

Contractele au ca obiect furnizarea serviciilor de help-desk, mentenanţă şi suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic CEAS, respectiv furnizarea serviciilor de administrare, suport tehnic şi mentenanţă hardware pentru platforma PIAS.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...