Isteria băncilor, declanșată de legea dării în plată, a ținut cinci luni. În urmă cu ceva luni toate instituțiile de credit au decis majorarea avansului la creditul ipotecar, și de la 5% -15% avans am ajuns la 45% avans pentru un credit ipotecar, indiferent de riscul valutar al monedei în care era contractat creditul. Lipsa clienților a îmbunat însă percepția în fața riscului manifestată de bănci și la ora actuală absolut toate (mai puțin Bancpost) au credite ipotecare cu avansuri de 15%-20% și 25%.
Astfel, băncile la care poți contracta acum un credit cu avans de 15% sunt: BCR, BRD, CEC Bank, Libra Internet Bank și Banca Transilvania. În general, la BRD sau BCR mai trebuie să îndeplinești câteva condiții suplimentare: o ipotecă imobiliară în plus, pe lângă cea a imobilului cumpărat pe credit, în cazul primei bănci sau criteriul legat de localitatea în care este cumpărat imobilul în cazul celei de-a doua bănci. La Banca Transilvania și Libra Bank (singura instituție de credit care nu și-a modificat avansul pe durata verii 2016) avansul de 15% nu este condiționat de nicio altă cerință decât cele de a te încadra în matricele de risc ale băncii pe fiecare client.
Mai mult încă, în anumite condiții, de la Leumi Bank și ING Bank puteți obține credite ipotecare cu avans zero. Este probabil un preambul pentru viitoarele credite Prima Casă cu avans zero, pentru care se caută acum niște soluții de integrare în sistem. Dacă ne uităm la costuri însă, vom observa că, indiferent de avans, la un credit ipotecar de 200.000 de lei pe 22 de ani, nivelul DAE este cuprins între 3,28% pe an și 6,69% pe an.
Astfel, cel mai mic nivel al DAE pentru un astfel de credit îl întâlnim la Raiffeisen Bank, cu 3,28% DAE și 20% avans, Veneto Banka cu 3,38% DAE și avans 25%, Garanti Bank, cu 3,47% DAE și 25% avans, CEC Bank, cu 3,52% DAE și 15% avans și BRD cu 3,65% DAE și 15% avans.
Dacă ne uităm la creditul Prima Casă, unul dintre cele mai vândute produse post criză financiară, vom observa că nivelul costurilor este substanțial redus, chiar și în condițiile unui avans mult mai mic, 5% pentru toate băncile. În acest caz, la acealași credit de 200.000 de lei rambursabil în 22 de ani, DAE începe de la 2,95% și se încheie la 3,39%. Aici primele cele mai ieftine cinci credite sunt de la 2,95% DAE la CEC Bank, 2,98% DAE la Leumi Bank, 2,98% DAE la Unicredit Bank, 2,99% DAE la Banca Transilvania și 2,99% DAE la Credit Agricole.
Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai 2016, perioadă după care băncile s-au întrecut în majoararea avansurilor la creditele ipotecare. Isteria nu a durat decât până în august, când cele mai mari bănci din sistem au dat semnalul că instituțiile de credit trebuie să micșoreze nivelul avansului cerut în cazul uni credit ipotecar, dacă vor să mai vândă ceva.