Tecău şi partenerul său, suedezul Robert Lindstedt, au fost eliminaţi în semifinale de liderii ATP, fraţii Bob şi Mike Bryan, la dublu masculin, iar pentru prezenţa în această probă cei doi vor primi câte un cec în valoare de 56.500 de dolari australieni (circa 60.000 USD).
Jucătorul român în vârstă de 27 de ani este prezent şi pe tabloul de dublu mixt, iar vineri s-a calificat în finală împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands, ceea ce îi asigură un cec în valoare 33.750 de dolari australieni (aproximativ 36.000 USD).
Cel mai bun jucător român de dublu (locul 13 ATP) avea „în cont” înaintea Australian Open suma de 916.259 USD, potrivit statisticii prezentate de site-ul oficial al ATP, astfel că după turneul de la Melbourne Park va ajunge la circa 1,012 milioane de dolari. Această sumă ar putea creşte dacă Tecău va câştiga proba de dublu mixt, performanţă ce este recompensată cu 67.750 de dolari australieni (72.000 USD) de jucător.
Tecău devine al doilea jucător român în actrivitate care depăşeşte milionul de dolari din tenis, după Victor Hănescu (3,24 milioane de dolari) şi al cincilea în clasamentul „all-time”, după Andrei Pavel (5,225 milioane de dolari), Victor Hănescu, Ilie Năstase (2,07 milioane de dolari) şi Adrian Voinea (1,83 milioane de dolari). Însă jucătorul din Constanţa, dublu finalist la Wimbledon cu Lindstedt, este tensimenul român cu cele mai mari premii obţinute din probele de dublu.
Totodată, Horia Tecău este jucătorul român care pleacă de la Melbourne cu cele mai mari premii, fiind urmat de Monica Niculescu, calificată în turul trei la simplu şi în sferturile de finală la dublu feminin, care va primi 82.625 de dolari australieni (88.000 de dolari americani).
În clasamentul „all-time feminin”, Irina Spârlea a „adunat” cei mai mulţi bani în carieră – 2,6 milioane de dolari, fiind urmată de Ruxandra Dragomir – 1,8 milioane de dolari, Monica Niculescu – 1,58 de milioane de dolari, Sorana Cîrstea – 1,44 milioane de dolari, Virginia Ruzici – 1,2 milioane de dolari, Alexandra Dulgheru – 1,16 milioane de dolari şi Edina Gallovits-Hall – 1,05 milioane de dolari. Aceste ierarhii nu ţin cont de inflaţia dolarului şi nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici.
Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt este prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros.
Ilie Năstase are în palmares două titluri la două la dublu mixt, ambele la Wimbledon, cu jucătoarea americană Rosemary Casals, în 1970 şi 1972.
Meciurile de dublu mixt figurează numai în cadrul competiţiilor de Grand Slam şi în cadrul Cupei Hopman, care se desfăşoară în luna ianuarie a fiecărui an la Perth (Australia). Din acest an, proba de dublu mixt va fi şi în programul Jocurilor Olimpice de la Londra.