Ministrul Energiei: Prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse a fost pusă în funcţiune

Prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria, a fost pusă în funcţiune vineri, în prezenţa ministrului român al Energiei, Victor Grigorescu, şi a premierului bulgar, potrivit unei postări a lui Grigorescu pe pagina personală de Facebook.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 14:36
Ministrul Energiei: Prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse a fost pusă în funcţiune

‘Am participat la punerea în funcţiune a primei conducte a interconectorului de gaze naturale Giurgiu – Ruse, între România şi Bulgaria, în prezenţa premierului Bulgariei, Boyko Borisov, şi a ministrului Energiei din ţara vecină, Temenuzhka Petkova, semn că ambele ţări consideră proiectul ca fiind de maximă importanţă pentru securitatea noastră energetică’, a scris ministrul.

Potrivit acestuia, în câteva zile se va finaliza şi conducta de rezervă, care va fi conectată la sistemele de transport naţionale din România şi Bulgaria.

Grigorescu a mai spus că lucrările au fost finalizate cu o lună înainte de termen, după ce în ultimele luni s-a lucrat literalmente zi şi noapte.

‘Pentru Transgaz, drumul abia începe după subtraversarea Dunării, pentru că urmează construcţia gazoductului BRUA de pe teritoriul României. Pentru noi, proiectul BRUA este o prioritate naţională şi am încredere că toţi cei implicaţi realizează acest lucru ţi se vor ridica la înălţimea acestei responsabilităţi’, a adăugat Grigorescu.

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului Ruse-Giurgiu a fost iunie 2013, însă finalizarea a fost întârziată de problemele tehnice întâmpinate la construcţia secţiunii subacvatice a gazoductului.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...