Rompetrol Rafinare a făcut profit de 21 mil. USD la nouă luni, în creştere cu 41%. Profitul benzinăriilor a explodat

Rafinăria Petromidia a trecut pe pierderi la nouă luni, din cauza scăderii cantităţii de ţiţei procesat, situaţie generată de oprirea instalaţiilor timp de aproape o lună de zile. Însă, în ciuda preţurilor mai mici la carburanţi, profitul benzinăriilor a crescut cu 268% în această perioadă, ceea ce a dus, pe total, Rompetrol Rafinare, la un profit în creştere cu 41%.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 16:29
Rompetrol Rafinare a făcut profit de 21 mil. USD la nouă luni, în creştere cu 41%. Profitul benzinăriilor a explodat

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International (noua denumire a grupului Rompetrol) a înregistrat un profit net consolidat, în valoare de 20,8 milioane USD în primele 9 luni ale anului 2016, în creştere cu 41% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, potrivit unui comunicat al companiei.

Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creştere cu 33% în primele 9 luni ale anului 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, ridicându-se la peste 121 milioane USD.

„Rezultatele pozitive ale companiei au fost susţinute de programele de optimizare a proceselor de producţie, de creşterea ponderii produselor albe (benzină, motorină, kerosen) în totalul produselor finite, precum şi de reducerea costurilor de operare începute în anul 2014 şi continuate cu succes în anul 2015 şi 2016, cele mai semnificative dintre acestea fiind reducerea consumurilor de energie termică şi electrică. Performanţele constante ale Rompetrol Rafinare au fost realizate în urma investiţiilor susţinute de KMG International şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas, pentru creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, a gradului de flexibilitate a acesteia, precum şi în modernizarea instalaţiilor industriale, care s-au ridicat la peste 1,4 miliarde USD începând din anul 2007, momentul preluării”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.

„În primele 9 luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, compania a exportat o cantitate totală de produse de 1,7 milioane tone, în principal către partenerii din regiunea Mării Negre. Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere al României şi al doilea exportator la nivel naţional. Prin derularea operaţiunilor sale, Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 951 milioane USD în primele 9 luni ale anului 2016. Grupul KMG International a plătit, începând din anul 2007, peste 13 miliarde USD la bugetul de stat al României”, se arată în comunicat.

Pierderile din rafinare şi petrochimie, acoperite din profitul staţiilor

Pe segmentul de rafinare, compania a înregistrat o pierdere netă de 5,9 milioane USD, pe fondul unei scăderi a cifrei de afaceri de 23%. În perioada similară a anului trecut înregistrase profit din rafinare. Operaţional, rafinarea a făcut totuşi profit.
„Profitul operational EBITDA pe segmentul de rafinare s-a ridicat la 69,2 milioane USD în primele 9 luni din 2016, în creştere cu 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cantatea de materie primă procesată de rafinăria Petromidia a fost de 3,89 milioane tone în primele 9 luni ale anului 2016, în scădere cu 5,3% comparativ cu aceeaşi prioadă a anului trecut, pe fondul opririi controlate a instalaţiilor de producţie în perioada 22 august – 18 septembrie 2016, pentru efectuarea lucrărilor tehnice şi mecanice necesare operării acestora în condiţii de siguranţă. Gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost, astfel, de 80,48% în primele 9 luni ale anului 2016, în scădere cu aproximativ 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat.

Şi divizia de petrochimie (Rompetrol este singura companie petrolieră din ţară care mai face petrochimie) a terminat pe minus primele nouă luni, chiar dacă rezultatul s-a îmbunătăţit. La o scădere cu 17% a cifrei de afaceri, petrochimia a produs totuşi pierderi de 3,2 milioane USD, totuşi de şapte ori mai mici decât în primele nouă luni ale anului trecut.
„Producţia totală de plolimeri a diviziei de petrochimie a fost de peste 108 mii tone în primele 9 luni ale anului 2016, în scădere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut. Cantitatea totală vândută de companie pe acest segment s-a cifrat la 137 mii tone, în primele 9 luni din 2016, în scădere cu 5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă din România, reuşind constant să îşi majoreze cota de piaţă şi pe categorile secundare de produse. Strategia sa dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziţie competitivă pe piaţa internă dar şi pe cea regionala, în zona Mării Negre şi a Mării Mediterane, Europa Centrală şi de Est”, se arată în comunicat.

Pierderile rafinăriei au fost compensate însă, cu vârf şi îndesat, de evoluţia sectorului de distribuţie a carburanţilor. În ciuda unei scăderi a cifrei de afaceri pe acest segment, de 17%, generată de preţurile mai mici ale carburanţilor, vânzările mai mari au condus la o creştere a profitului cu 268%, până la 31,8 milioane de euro

„Pe segmentul de distribuţie, rezultatul operaţional EBITDA s-a cifrat la 46,7 milioane USD în primele 9 luni din 2016, în creştere cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. În primele 9 luni ale anului 2016, cifra de afaceri brută pe segmentul de distribuţie de peste 1,6 miliarde USD a scăzut cu 8% comparativ cu perioada similară a anului 2015, pe fondul scăderii cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere.
În primele 9 luni ale anului 2016, cotatiile Platts (FOB Med Italy-mean), exprimate în moneda de referinţă, USD, au fost în medie cu 24% mai mici pentru benzină şi cu 28% mai mici pentru motorină. Accizele s-au păstrat la acelaşi nivel din anul 2015, atât la benzină cât şi la motorină, astfel, preţurile preţurile practicate de Rompetrol în staţiile proprii au scăzut cu 12% pentru benzină şi cu 15,5% pentru motorină în primele 9 luni ale anului 2016 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.
Vânzările de carburanţi au consemnat o creştere semnificativă pe segmentul en-gros (+12% în primele 9 luni ale anului 2016 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut), în timp ce vânzările pe segmentul retail au crescut cu 2% în primele 9 luni din 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.
La sfarsitul lunii septembrie 2016 segmentul de distributie al Rompetrol Downstream cuprindea 729 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de statii proprii, staţii partener operate de client şi dealeri, staţii mobile. Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova. KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a continuat modernizarea stațiilor existente, investițiile de până acum fiind de peste 7 milioane USD”, se mai arată în comunicat.

Actionarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare, care deţine Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, este grupul KMG International, statul român având 44,69% din acțiuni. KMGI este deţinut de către compania petrolieră naţională din Kazahstan, KazMunaiGas.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...