Manifestanţii au părăsit Piaţa Marii Adunări Naţionale, însă este posibil ca acţiunile de protest să fie reluate şi marţi, în condiţiile în care revendicările organizatorilor nu vor fi soluţionate.
Aproximativ 2.000 de persoane au ieşit, luni după-amiază, în stradă pentru a manifesta împotriva modului de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de duminică, dar şi faţă de victoria socialistului Igor Dodon.
Manifestanţii s-au adunat la amiază în Piaţa Marii Adunări Naţionale, chiar în faţa sediului Guvernului, apoi s-au deplasat la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC), unde au cerut demisia conducerii acesteia, iar ulterior, după aproape două ore, s-au oprit în zona statuii lui Ştefan cel Mare din centrul municipiului Chişinău.
Ei au aprins lumânări şi a scandat ‘Scoală-te, Ştefan!’, dar şi lozinci de genul ‘Refuz, rezist, sunt anti-socialist’, ‘Jos mafia!’, ‘Jos Dodon!’ sau ‘Jos Moscova!’.
Protestatarii, în special tineri studenţi, au răspuns unui apel al Asociaţiei Obşteşti ‘Onoare, Demnitate şi Patrie’ (ODIP) care cere invalidarea alegerilor şi organizarea unui nou tur de scrutin.
‘Oameni buni, au trecut 26 de ani şi noi batem pasul pe loc. Politicienii noştri ne mint şi ne-au minţit în toţi aceşti ani. Tot ei au contribuit la fraudarea alegerilor acestea. Noi nu am venit aici pentru Maia Sandu, noi am venit pentru alegerea preşedintelui corect. Noi am venit aici să îi amintim lui Dodon că noi suntem vii. Noi suntem la noi acasă şi că suntem aici stăpâni’, a declarat unul dintre luptătorii războiului din Transnistria, Anatoli Caraman.
Liderul ODIP, Vlad Bileţchi, a dat asigurări că manifestaţia va fi paşnică şi că în spatele acesteia nu se află interese politice.
‘Acest protest nu va deveni violent, va fi paşnic. Acest protest nu reprezintă o mişcare politică, nu ne transformăm în mişcare politică, nu revendică drepturi pentru nimeni. Revendicăm drepturile pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vrem organizarea turului trei, în cadrul căruia să avem parte de dreptate şi de egalitate. Să câştige cel mai corect şi cel mai onest dintre candidaţi, nu prin fraudă, nu prin mizeriile care s-au făcut aici, în Republica Moldova (…) Nu repetăm scenariul din 7 aprilie. Nu ne lăsăm manipulaţi, nu luăm pietre, nu distrugem clădiri, că nu clădirile sunt de vină. De vină sunt oamenii, cei care au fraudat, care au făcut-o intenţionat’, a afirmat Bileţchi.
Acesta a anunţat că va da, marţi, un ultimatum conducerii CEC pentru a demisiona, în caz contrar ameninţând cu radicalizarea protestelor.
Lipsa buletinelor de vot la anumite secţii de votare din străinătate, cumpărarea voturilor, pierderea a 6.000 de buletine de vot care ar fi trebuit să ajungă la alegătorii din Portugalia, violenţele asupra observatorilor sunt câteva dintre neregulile din ziua alegerilor.
Organizatorii acţiunii anunţă că vor depune contestaţii la Comisia Electorală Centrală, la Curtea Constituţională faţă de rezultatul alegerilor. În acelaşi timp, ei vor înainta scrisori către ambasadele României, Statelor Unite ale Americii şi Germaniei prin intermediul cărora vor cere să nu recunoască rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.