Putin speră într-o mai mare cooperare cu Bulgaria şi cu poporul ”frate” bulgar

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat luni că speră într-o mai mare cooperare cu Bulgaria şi cu poporul ''frate'' bulgar datorită ''unui nou impuls'' în relaţiile dintre cele două ţări după alegerea unui rusofil la conducerea Bulgariei, membră a Uniunii Europene, relatează AFP. 
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 16:47
Putin speră într-o mai mare cooperare cu Bulgaria şi cu poporul ''frate'' bulgar

Într-un mesaj adresat socialistului Rumen Radev, care a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria, Putin ”s-a declarat convins că se va reuşi să se dea un nou impuls dialogului politic bilateral datorită eforturilor comune”, se afirmă într-un comunicat al Kremlinului.

Putin şi-a exprimat, de asemenea, certitudinea că Rusia şi Bulgaria ”vor putea să-şi extindă cooperarea constructivă în diferite domenii, în interesul popoarelor frăţeşti din cele două ţări”.

El a lăudat, printre altele, ”potenţialul considerabil” pentru dezvoltare al relaţiilor ruso-bulgare, bazate pe ”tradiţiile seculare de prietenie şi pe apropierea culturală şi spirituală”.

”Bulgaria este o ţară foarte importantă pentru noi”, a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ”Proiecte comune uriaşe erau pe cale de a fi elaborate, dar, din unele motive, au fost anulate şi noi regretăm profund aceasta”, a declarat Peskov presei, făcând apel la punerea în practică de noi proiecte comune.

Bulgaria se afla pe traseul proiectului de gazoduct South Stream, destinat să aprovizioneze Uniunea Europeană cu gaz rusesc via Marea Neagră. Acest proiect a fost abandonat în 2014 din cauza blocajului autorităţilor bulgare la presiunea Bruxellesului, în plină criză ucraineană.

Moscova a optat apoi pentru un nou traseu, care soseşte în Turcia, TurkStream. Dar Sofia, dependentă în mod larg de gazul rusesc, şi-a manifestat dorinţa de a relansa South Stream sub o altă formă.

”Având în vedere situaţia actuală, perspectiva (unei relansări a proiectului de gazoduct) este foarte puţin probabilă”, a estimat totodată Peskov.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...