80 de turişti străini, blocaţi din cauza ninsorii, în Buzău

80 de turişti din Ucraina, Rusia şi Grecia, blocaţi din cauza drumurilor închise, au petrecut noaptea la hotel în Focşani. Asta după ce, cu o nopatea în urmă, au fost nevoiţi să stea în benzinării, pentru că autorităţile nu au avut cum să ajungă la ei. Aceştia trebuie să aştepte reluarea traficului pe drumul european 85 pentru a-şi putea continua drumul.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 14:25

Două autocare cu ucraineni, ruşi şi greci au plecat marţi seară din Kiev spre Grecia. Aceştia ar fi trebuit să ajungă la Atena joi seară, însă au rămas înzăpeziţi pe drumul european 85 din judeţul Buzău. După o noapte petrecută în benzinării, turiştii au fost aduşi la un hotel din Focşani.

„Se simt foarte bine, după ce am văzut ce se întâmplă în ţară, suntem foarte multumiţi. Autorităţile din oraş ne-au dat atenţie, oamenii se simt foarte bine”, a declarat ghidul Ion Hulpe.

Autorităţile locale pregătiseră internatul unui liceu pentru a-i găzdui pe turişti. Însă aceştia au ales hotelul, iar patronul le-a facut reducere.

Până se va lua o decizie cu privire la redeschiderea traficului pe drumul european 85, turiştii s-au hotărât să viziteze Focşaniul.

Te-ar mai putea interesa și
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din februarie, declanşând o controversă la Berlin,......
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, ...