Romgaz vrea să vândă gaze în Bulgaria şi Grecia

Romgaz intenţionează să vândă gaze în Bulgaria şi Grecia, a declarat marţi Vasile Ciolpan, directorul comercial al producătului de gaze de la Mediaş, în cadrul unei conferinţe organizate de Focus Energetic.
Economica.net - mar, 15 nov. 2016, 18:51
Romgaz vrea să vândă gaze în Bulgaria şi Grecia

Directorul comercial al Romgaz a menţionat că, în vederea accesării pieţei din Bulgaria, compania aşteaptă licitaţiile Transgaz pentru rezervarea de capacitate, aferente noului gazoduct Giurgiu-Ruse.

Decizia Romgaz de a vinde gaze pe aceste pieţe externe are loc în contextul în care cresc importurile din Rusia, gazul rusesc fiind mai ieftin decât cel românesc, din depozite.

Oficialul Romgaz a adăugat că, în depozite, există în acest moment o cantitate de gaze de 2,3 miliarde de metri cubi, mai mult decât cantitatea de 1,7 miliarde de metri cubi, care este necesarul solicitat de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În urmă cu o săptămână, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, declara că România ar putea importa 40% din consumul naţional de gaze în această iarnă, întrucât preţul gazelor pe pieţele internaţionale va fi chiar şi cu 20 de lei pe MWh mai mic decât cel al gazelor de producţie internă aflate în depozite.

Prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria, a fost pusă în funcţiune pe 11 noiembrie, în prezenţa ministrului român al Energiei, Victor Grigorescu, şi a premierului bulgar.

Ceremonia de inaugurare a firului principal al interconectorului Giurgiu-Ruse a avut loc la Marten, în Bulgaria.

Proiectul de interconectare România – Bulgaria este singurul proiect prin care se asigura transportul gazelor naturale din traseul sudic al gazelor Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României. Conducta de gaz din Bulgaria în Austria, via România şi Ungaria (BRUA) are o importanţă deosebită la nivel regional: conducta asigură integrarea surselor de gaze naturale din Coridorul Sudic cu pieţele din Europa Centrală şi de Vest.

ANRE apreciază că până la sfârșitul lunii noiembrie să semneze și să publice conform prevederilor legale în vigoare metodologia pentru rezervarea de capacitate. „Estimăm că primele licitații pentru rezervarea de capacitate vor avea loc în cursul lunii decembrie”, spuneau atunci oficialii Transgaz.

Tot atunci, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, estima că în câteva zile urma să fie finalizată şi conducta de rezervă, care va fi conectată la sistemele de transport naţionale din România şi Bulgaria.

„Pentru Transgaz, drumul abia începe după subtraversarea Dunării, pentru că urmează construcţia gazoductului BRUA de pe teritoriul României. Pentru noi, proiectul BRUA este o prioritate naţională şi am încredere că toţi cei implicaţi realizează acest lucru ţi se vor ridica la înălţimea acestei responsabilităţi”, a adăugat Grigorescu.

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului Ruse-Giurgiu a fost iunie 2013, însă finalizarea a fost întârziată de problemele tehnice întâmpinate la construcţia secţiunii subacvatice a gazoductului.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

Dacă pe piaţa de la Sud de Dunăre, Romgaz va putea pătrunde chiar de anul viitor, pentru demararea livrărilor de gaze către eleni, compania va trebui să aştepte şi finalizarea interconectorului dintre Bulgaria şi Grecia.

Cele două ţări au semnat la finele anului trecut acordul final de investiţie pentru construcţia unui interconector care va face legătura între reţelele de distribuţie a gazelor naturale din cele două ţări, ceea ce va permite Bulgariei să-şi diversifice sursele de aprovizionare, iar Greciei să se conecteze cu restul reţelei europene.

Conducta cu o lungime de 180 de kilometri va fi construită de companiile Bulgarian Energy Holding (Bulgaria) şi IGI Poseidon (Grecia), aceasta din urmă fiind un joint venture între furnizorul de gaze naturale din Grecia DEPA SA şi compania italiană Edison SpA.

Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, a declarat atunci că lucrările de construcţie la inteconector vor începe în luna octombrie 2016 iar conducta ar urma să devină operaţională în vara lui 2018. Costurile conductei sunt estimate la 220 milioane de euro, din care Uniunea Europeană va furniza 45 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...