Ucraina cere un regim fără vize, în timp ce UE ezită

Parlamentul ucrainean a cerut miercuri Uniunii Europene să acorde fostei republici sovietice un regim de călătorie fără vize, cu o zi înainte ca blocul comunitar să dezbată această chestiune, în timp ce potrivit unor surse sunt ţări care ezită, precum Germania şi Franţa, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 16 nov. 2016, 15:21
Ucraina cere un regim fără vize, în timp ce UE ezită

Ucraina a fost în centrul unei dispute între Occident şi Rusia după ce Moscova a anexat peninsula de la Marea Neagră, Crimeea, în primăvara anului 2014 şi a continuat să sprijine rebelii într-un război împotriva trupelor guvernamentale în estul ţării.

UE şi Statele Unite au impus de atunci sancţiuni Moscovei şi au căutat să construiască legături mai strânse cu Kievul, deşi au crescut de asemenea preocupările lor faţă de progresul lent al Ucrainei în reforme şi combaterea corupţiei.

În timp ce blocul comunitar este sfâşiat de creşterea sentimentului eurosceptic şi anti-migranţi, entuziasmul său a început de asemenea să scadă pentru a acorda o recompensă-cheie Kievului: ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii ucraineni care călătoresc în UE.

‘Ei ne-au invitat în marea clădire europeană, dar ne-au spus să ne ştergem picioarele. Noi le-am şters o dată, le-am şters
a doua oară, am schimbat pantofii, ne-am pus papuci, dar încă stăm în faţa unei uşi închise’, a declarat Leonid Iemeţ, un
parlamentar ucrainean din Frontul Popular.

‘Acum depinde de voi, drag personal şi birocraţi UE. Dacă nu sunteţi în stare să vă ţineţi angajamentele, atunci, scuzaţi-mă, dar nici voi şi nici noi… nu avem nevoie de o astfel de Europă’, a adăugat el.

Germania şi Franţa sunt în fruntea celor care vor oprirea oricărui nou regim fără vize înainte ca UE să instituie un mecanism de urgenţă pentru a suspenda acorduri de călătorie fără vize dacă este necesar.

Blocul comunitar se teme de posibilitatea repetării situaţiei de anul trecut, când circa 1,3 milioane de refugiaţi şi migranţi au ajuns în UE, iar liderii săi se tem de o abordare prea relaxată a imigraţiei în urma votului din Marea Britanie pentru a părăsi UE şi alegerii lui Donald Trump ca preşedinte al SUA.

Discuţiile asupra acestui mecanism de suspendare nu ar putea fi finalizate până la reuniunea de joi a celor 28 de reprezentanţi ai statelor UE, care vor aborda problema liberalizării regimului de vize pentru Ucraina, la doar o săptămână înaintea summitului UE-Ucraina, care se va desfăşura la Bruxelles pe 24 noiembrie.

Berlinul este acum văzut ca fiind chiar mai precaut, având în vedere alegerile ce vor avea loc în Germania în septembrie anul viitor, scrutin la care un partid anti-imigraţie ar putea obţine rezultate bune, afirmă diplomaţi la Bruxelles. De asemenea, în Franţa se vor desfăşura alegeri prezidenţiale în aprilie anul viitor, cu un candidat al establishment-ului aşteptat să se confrunte în turul doi cu liderul Frontului Naţional anti-imigraţie, Marine Le Pen.

O posibilă decizie la reuniunea de joi depinde de sprijinul statelor membre, notează Reuters. Dar orice acord va intra în vigoare numai atunci când mecanismul ce va permite suspendarea lui va fi pus în aplicare, o condiţie de asemenea impusă când blocul comunitar a decis luna trecută să renunţe la vizele pentru cetăţenii unui fost stat sovietic mai mic, Georgia.

Olanda, unde populaţia a votat în aprilie împotriva ratificării unui acord ce stabileşte legături mai strânse între Ucraina
şi UE, va fi de asemenea într-o poziţie dificilă la reuniunea de joi.

Acordul, care are ca scop să facă loc treptat liberului schimb între Ucraina şi UE, este pus acum în aplicare provizoriu
după ce celelalte 27 de state membre ale UE l-au ratificat, în pofida respingerii lui la referendumul olandez.

Dezbinarea în legătură cu acest pact a precipitat criza din Ucraina în 2013, când un preşedinte prorus la Kiev a încercat să-l abandoneze pentru relaţii mai strânse cu Moscova, declanşând proteste de stradă care au avut ca rezultat înlăturarea lui de la putere şi au condus la anexarea Crimeii de către Rusia.

Rezoluţia de miercuri a parlamentului ucrainean cere Uniunii Europene să acorde Ucrainei acces fără vize până la sfârşitul anului.

Un eşec în acest demers i-ar frustra pe politicienii pro-occidentali în Ucraina, la doar câteva zile după ce alţi doi foşti sateliţi ai Moscovei – Bulgaria, membră a UE, şi Republica Moldova, fost stat sovietic -, şi-au ales fiecare preşedinţi care favorizează legături mai strânse cu Rusia.

Ucrainenii se tem că UE ar putea lega liberalizarea vizelor de punerea în aplicare de către Kiev a părţii sale din acordul de la Minsk negociat împreună cu Germania şi Franţa pentru regiunea separatistă Donbas din estul Ucrainei.

Acordul a redus considerabil luptele acolo, dar implementarea celorlalte puncte ale planului de pace stagnează de aproape doi ani, în timp ce Kievul şi Moscova se acuză reciproc.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 67 luni, la un randament......
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană urmează să abordeze, joi la Bruxelles, subiectul tranzitul gazelor ...
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – discursul anual al lui Putin (The Guardian)
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat, conform Reuters citat de The Guardian, că noua racheta hiperbalistică ...