Un număr de 11 membri ai Consiliului de Administraţie ai Societăţii Române de Radiodifuziune, urmăriţi penal

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunţă, joi, că a început urmărirea penală faţă de 11 membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, printre care Mirela Fugaru, Stejărel Olaru, Demeter Andras Istvan, Mihai Voicu şi Doina Moşneag, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese.
Economica.net - joi, 17 nov. 2016, 16:19
Un număr de 11 membri ai Consiliului de Administraţie ai Societăţii Române de Radiodifuziune, urmăriţi penal

Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de: Demeter Andras Istvan, Fugaru Mirela-Ioana, Voicu Mihai, Olaru Stejărel-Nicolae şi Moşneag Doina, precum şi faţă de alţi şase membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru comiterea unor prezumtive infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese, anunţă, joi, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada iulie 2011 – ianuarie 2014 aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora aceştia au obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei”, precizează procurorii.

Anchetatorii menţionează că activităţile de urmărire penală s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, întrucât ar fi participat la luarea unor decizii în urma cărora au fost încheiate ilegal mai multe contracte privind achiziţii de servicii de turism.

Anchetatorii au făcut percheziţii la Societatea Română de Radiodifuziune şi la sediul şi un punct de lucru al firmei de turism Europoint, 11 persoane urmând să fie duse la audieri, au declarat, joi, pentru News.ro, surse judiciare.

„Sunt trei percheziţii în desfăşurare şi 11 mandate de aducere. S-a plecat de la un prejudiciu estimat la 400.000 de lei, dar cercetările au arătat că suma este cu mult mai mare”, au spus sursele citate.

Sursele citate au precizat că cele trei percheziţii sunt la Societatea Română de Radiodifuziune şi la sediul şi un punct de lucru al firmei de turism Europoint.

Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune este Ovidiu Miculescu, iar membri sunt Maria Ţoghină, Mirela Ioana Fugaru, Ruxandra Săraru, Radu F. Alexandru, Alexandru Ducu Bertzi, Andras Istvan Demeter, Ana Florea, Alina Stanciu, Alexandra Dumitraşcu, Nicoleta Viorica Balaci, Adrian Doroş şi Alexandru Muraru.

Te-ar mai putea interesa și
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată la 745.513 de lei, în urma controalelor realizate în perioada......
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România ...
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile ...