Black Friday: Valoarea tranzacţiilor online a ajuns la 61,2 milioane de lei în 17 ore, în creştere cu 22% faţă de anul trecut

Valoarea tranzacţiilor online de Black Friday ajunsese la 61,2 milioane de lei în intervalul 00.00 - 17.00, cu 22% mai mult decât în ediţia de anul trecut, iar coşul mediu de cumpărături online era de 707 de lei, potrivit datelor transmise de PayU România. Retailerii se aşteaptă să aibă vânzări de trei ori mai mari faţă de ediţia din 2015 a Black Friday.
Economica.net - vin, 18 nov. 2016, 19:33
Black Friday: Valoarea tranzacţiilor online a ajuns la 61,2 milioane de lei în 17 ore, în creştere cu 22% faţă de anul trecut

Numărul tranzacţiilor ajunsese, la ora 17.00, la 86.657, cu 9% mai mult decât anul trecut. 34% din tranzacţiile online au fost făcute cu cardul cu plata în rate.

PayU România estimează că valoarea tranzacţiilor online din acest an de Black Friday va ajunge la 110 milioane lei, în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Creşteri importante faţă de anul trecut le-au înregistrat categoriile fashion – creştere cu 30% şi IT&C – avans de 15,3%. Alte categorii din retailul online (home&deco, jucarii, cărti, flori) au avut un avans mediu de 51,2%.

Directorul executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), Florinel Chişu, a declarat, vineri, pentru News.ro că retailerii se aşteaptă la vânzări de trei ori mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2015.

Black Friday este ziua care urmează Zilei Recunoştinţei în Statele Unite şi care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun.

Comercianţii români au preluat acestă sărbătoare, dar unii retaileri au anunţat reduceri şi înainte sau după ziua evenimentului. Cele mai mari companii care oferă reduceri cu ocazia Black Friday în România sunt eMag.ro, evoMag, Elefant.ro, Flanco, Ikea sau Carrefour.

Mai multe site-uri, inclusiv cel al eMag, au picat vineri dimineaţă din cauza traficului intens.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...