Draghi: Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor

Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor din zona euro care afectează regiunea din decembrie 2009, a declarat vineri, la Davos, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 16:03

„Progresele sunt spectaculoase. Este uimitor, dacă se compară situaţia actuală cu cea de acum cinci luni, zona euro se află într-o altă lume”, a afirmat Draghi la Forumul Economic Mondial.

 

El a arătat că s-au întâmplat multe lucruri pozitive pe pieţele financiare, băncile au mai mult capital, mai puţine datorii şi „sunt într-o anumită măsură imunizate faţă de caracteristicile perverse ale crizei financiare”.

 

„Dacă vă uitaţi la progresele referitoare la pactul bugetar, acum trei luni nici măcar nu se punea o astfel de problemă”, a spus Draghi.

 

Întrebat despre depozitele masive constituite de bănci la BCE după ce instituţia le-a acordat împrumuturi pe termen de trei ani în valoare de aproape 500 de miliarde de euro, Draghi s-a declarat liniştit.

 

„Nu poate fi altfel. Banii circulă şi revin la BCE” a spus preşedintele BCE.

 

În ceea ce priveşte circulaţia acestor bani în economie, Draghi s-a referit la mai multe elemente.

 

„În primul rând, băncile care s-au împrumutat de la BCE sunt diferite de cele care au făcut depuneri”, a arătat Draghi.

 

El a adăugat că piaţa obligaţiunilor, extrem de tensionată până acum, s-a redeschis într-o anumită măsură, astfel încât sunt anumite dovezi privind intrarea în sistemul financiar a unor miliarde de euro.

 

Şeful BCE a precizat că este încă prea curând de ştiut dacă împrumuturile date băncilor de către BCE finanţează cu adevărat economia reală.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru dintre cele șase grupuri ale hidrocentralei Stejaru. Celelalte două au......
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, ...
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, ...