Bucureştenii au înfruntat gerul în a 15-a zi de proteste: Plouă, ninge, noi vom învinge VIDEO

Cei aproximativ 100 de oameni adunaţi vineri seară, în Piaţa Universităţii, au continuat protestul cerând demisia preşedintelui şi a premierului, printre cele mai folosite lozinci fiind "Demisia voastră, fericirea noastră" sau "Plouă, ninge, noi vom învinge".
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 17:12

De la lăsarea serii, protestatarii s-au mutat de mai multe ori, în masă, din zona fântânii de la Arhitectură pe treptele de pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi înapoi, pentru a se bucura de câteva minute de temperatură mai rezonabilă, în pasajul de la Universitate, potrivit Mediafax. În Piaţa Universităţii erau minus 10 grade.

În ciuda frigului, oamenii au scandat lozinci precum „Se vor uni românii toţi şi vor scăpa ţara de hoţi”, „Săriţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare”, „România e ţara mea, vreau un trai decent în ea”, „Demisia voastră, fericirea noastră”, „Plouă, ninge, noi vom învinge” şi „Ciumpalac îngheţat”.

Protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum „Sunt român şi nu sunt de vânzare”, „SC România SRL, acţionar 100% poporul, administratori Băsescu, Boc, Udrea şi tot PDL-ul”, „Stăpâne, fraierii insistă”, „Puterea nu e fixă”, „N-am vocaţie de iobag, eu din alt Traian mă trag”.

Unii dintre ei, care au fost prezenţi la Universitate şi în serile precedente, au un banner pe care scrie „Salvaţi Roşia Montană”.

În plus, faţă de serile precedente, grupul de manifestanţi s-a dotat cu două mari drapele tricolore.

Dacă până în jurul orei 20.00 majoritatea protestatarilor erau persoane mai în vârstă, în ultima oră, în Piaţă, au apărut mai multe grupuri de tineri care s-au alăturat protestului şi scandează împreună cu ceillalţi. Ca în aproape toate serile, în grupul de protestatari se află şi câţiva suporteri ai echipelor de fotbal.

Protestatarii susţin că nu ştiu cât vor rezista frigului, dar afirmă că vor reveni şi serile următoare, chiar dacă pentru un timp mai scurt, hotărâţi să obţină ceea ce-şi doresc: demisia preşedintelui şi a premierului.

Te-ar mai putea interesa și
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", a doua îmbunătăţire a calificativului atribuit de S&P pentru datoria......
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...
Trump amenință Stellantis că-i va impune tarife de 100% dacă-și mută producția din SUA în Mexic
Trump amenință Stellantis că-i va impune tarife de 100% dacă-și mută producția din SUA în Mexic
Candidatul republican la președinția SUA Donald Trump a declarat vineri că, dacă va fi ales, va pune un tarif de 100% ...