MedLife se listează pe Bursa de la Bucureşti şi scoate la vânzare 44% din acţiunile companiei

Două fonduri de investiţii care deţin acţiuni la MedLife, cel mai mare jucător de pe piaţa serviciilor medicale, îşi vând participaţiile. 
Economica.net - mar, 22 nov. 2016, 13:02
MedLife se listează pe Bursa de la Bucureşti şi scoate la vânzare 44% din acţiunile companiei

„MedLife S.A. anunţă azi intenţia lui V4C Eastern Europe Holding V Limited şi a International Finance Corporation, membră a Grupului Băncii Mondiale, de a lansa Oferta Publică Iniţială de acţiuni existente, ce urmează să aibă loc dupa aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiara din România. Oferta va consta într-un număr de până la 8.840.480 acţiuni existente, reprezentând până la 44% din totalul numărului de acţiuni existente ale Companiei”, arată într-un comuniat al companiei. 

MedLife este deţinută de Familia Marcu, 51,0%, fondul de private equity V4C, care deţine o participaţie de 36,25005% şi IFC, care deţine 12,74995%. Familia Marcu nu vinde nici o acţiune în Ofertă şi va deţine în continuare 51% la finalizarea acesteia. IFC va deţine cel puţin 5% din acţiunile MedLife la finalizarea Ofertei. V4C intentioneaza să iasa complet din acţionariatul companiei.

MedLife intentionează să solicite admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa spot reglementată a Bursei de Valori Bucureşti dupa aprobarea Prospectului şi după închiderea Ofertei.

MedLife este cel mai mare jucător de pe piaţa serviciilor medicale de la noi şi operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienti pentru Pachete de Prevenţie în Sanatate („PPS”) din ţară.

În perioada mai – iulie 2016, clinicile Grupului au oferit servicii în medie la 8.300 de pacienţi zilnic, iar laboratoarele sale au efectuat peste 28.000 de teste în medie pe zi.

La data de 30 septembrie 2016,  MedLife avea 36 de clinici, opt spitale generaliste şi specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, nouă farmacii, opt cabinete de stomatologie şi servea peste jumatate de million de clienţi. 

MedLife are 1.900 de medici şi 1.000 de asistente medicale. La sfârşitul lui 2015, grupul a înregistrat vânzări totale de circa 88 de milioane de ero, iar pentru primele nouă luni din acest an vânzările înregistrate au fost de 80,8 milioane de euro, se mai arată în comunicatul de presă al companiei. 

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...