Ministerul Transporturilor vrea să ofere gratuitate pe tren elevilor şi studenţilor care votează la alegerile parlamentare

Ministerul Transporturilor intenţionează să ofere transport gratuit pe calea ferată elevilor şi studenţilor care vor să voteze la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie, impactul bugetar al acestei măsuri fiind estimat la 22,5 milioane lei (5 milioane euro), potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.
Economica.net - mar, 22 nov. 2016, 14:47
Ministerul Transporturilor vrea să ofere gratuitate pe tren elevilor şi studenţilor care votează la alegerile parlamentare

Impactul bugetar este estimat luând în considerare faptul că circa 50% din studenţi vor efectua călătoria dus-întors, iar valoarea medie a unui bilet este de 90 lei.

În prezent, în învăţământul de stat şi privat sunt înmatriculaţi un număr de aproximativ 520.000 studenţi. Ministerul vrea să ia această măsură în condiţiile în care alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

„În lipsa acordării facilităţii transportului gratuit pe calea ferată în data de 10 decembrie 2016 şi respectiv 11 decembrie 2016, pentru o călătorie dus-întors, elevii şi studenţii care îşi desfăşoară studiile în altă localitate decât cea de domiciliu nu îşi vor putea exercita dreptul de vot, deplasarea la secţiile de votare din localitatea de domiciliu fiind destul de greoaie şi necesitând resurse financiare, de care elevii şi studenţii nu dispun”, se arată în motivare.

Scopul actului normativ îl reprezintă crearea cadrului legal pentru acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată dus – întors, din localitatea unde elevii sau studenţii se află la studii şi până în localitatea de domiciliu.

Măsura vizează biletele pentru trenuri regio şi interregio, clasa a II-a, în perioada 10-11 decembrie 2016.

Ministerul vrea eliberarea biletului de călătorie la casele de bilete ale staţiilor pe baza actului de identitate şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus, cât şi pentru întors.

Călătoria de întoarcere se va efectua în ziua de 11 decembrie 2016, astfel încât în data de 12 decembrie 2016 elevii şi studenţii care beneficiază de această facilitate să fie prezenţi la cursuri.

Operatorii de transport feroviar care asigură transportul vor prezenta la Ministerul Transporturilor – Direcţia Economică o situaţie a călătorilor care au beneficiat de această gratuitate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă.

„Situaţia va cuprinde numele şi prenumele beneficiarului, codul numeric personal (CNP-ul), seria şi numărul actului de identitate, călători expediaţi, călători km şi valoarea totală a călătoriei, fiind înaintată până la data de 23 decembrie 2016”, se arată în proiect.

Operatorii de transport feroviari care asigură în perioada 10 -11 decembrie 2016 transportul elevilor şi studenţilor cu drept de vot vor recupera contravaloarea biletelor de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
CNA cere Comisiei Europene începerea unei investigații asupra TikTok după alegerile prezidențiale din România
CNA cere Comisiei Europene începerea unei investigații asupra TikTok după alegerile prezidențiale din România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a......
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în America de Sud în magazinele sale din Franța
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în ...
Retailerul francez Carrefour a prezentat în mod public scuze Braziliei pentru a depăşi criza în care sunt implicate autorităţile ...
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului pe termen mediu
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului ...
Comisia Europeană a prezentat marţi primul pachet de toamnă al semestrului european de la intrarea în vigoare, în aprilie ...
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Pe parcursul istoriei recente am asistat la o mulțime de tensiuni geopolitice. Unele s-au concretizat în conflicte limitate, ...