Opozanţii lui Assad au atacat Ambasada Siriei din Cairo

În semn de protest faţă de crimele regimului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, aproximativ 200 de opozanţi ai acestuia au atacat Ambasada Siriei din Cairo, încercând să pătrundă în innteriorul clădirii.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 17:24

Cel puţin 200 de manifestanţi au pătruns vineri, cu forţa, în sediul ambasadei siriene din Garden City, un cartier din Cairo, spărgând uşi şi ferestre. Forţele de securitate egiptene au intervenit imediat pentru a opri atacul protestatarilor.  Potrivit agenţiilor de presă străine, nu au fost făcute arestări.

Ambasadorul sirian, Youssef Ahmed,  a anunţat că va depune plângere către autorităţile egiptene. „Ambasada siriană este vizată. Vom formula o cerere pentru ca ambasada să fie sub protecţie. Securitatea pe care o avem astăzi este fragilă”, a anunţat ambasadorul sirian.

Manifestanţii au „pătruns în clădire. Au ajuns la etajul unde este biroul ambasadorului. Din păcate, nu am reuşit să îi oprim”, a mai spus ambasadorul.

Youssef Ahmed a mai mărturisit că şi reşedinţa sa a fost atacată în ultimele săptămâni. „Este vorba despre aceleaşi persoane. Am transmis o listă cu nume autorităţilor, dar nu a fost luată nici o măsură”, a precizat diplomatul sirian.

Între timp, în Siria, forţele guvernamentale şi-au intensificat vineri represaliile asupra civililor protestatari în mai multe oraşe din ţară, între care şi Homs. Cel puţin 5.000 de civili sirieni, între care şi copii şi chiar bebeluşi au fost ucişi de către forţele de securitate al lui Assad, de la începutul revoltelor şi până acum.

Te-ar mai putea interesa și
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", a doua îmbunătăţire a calificativului atribuit de S&P pentru datoria......
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...
Trump amenință Stellantis că-i va impune tarife de 100% dacă-și mută producția din SUA în Mexic
Trump amenință Stellantis că-i va impune tarife de 100% dacă-și mută producția din SUA în Mexic
Candidatul republican la președinția SUA Donald Trump a declarat vineri că, dacă va fi ales, va pune un tarif de 100% ...