Poluarea aerului, cel mai mare pericol de la adresa sănătăţii în Europa – Agenţia Europeană de Mediu

În pofida îmbunătăţirii calităţii aerului, eforturile de combatere a poluării în Europa trebuie consolidate, dat fiind costurile ridicate pentru oameni şi pentru mediu, a avertizat miercuri într-un raport Agenţia Europeană de Mediu, citată de DPA.
Economica.net - mie, 23 nov. 2016, 11:54
Poluarea aerului, cel mai mare pericol de la adresa sănătăţii în Europa - Agenţia Europeană de Mediu

Poluarea aerului este ‘cel mai mare pericol de la adresa sănătăţii în Europa’, a insistat watchdog-ul Uniunii Europene, cu sediul la Copenhaga.

Potrivit Agenţiei, un număr de circa 470.000 de decese premature în 41 de ţări europene au avut legătură cu poluarea aerului în 2013.

Poluarea cu particule fine, precum şi ozonul şi dioxidul de azot prezente la nivelul solului pot cauza sau agrava problemele respiratorii, bolile cardiovasculare şi cancerul şi pot reduce durata vieţii.

De asemenea, ozonul prezent la nivelul solului este legat şi de recoltele mai proaste.

Raportul, care acoperă perioada 2000-2014, a utilizat datele de monitorizare furnizate din peste 400 de oraşe. Potrivit acestuia, în pofida progreselor, circa 85% dintre locuitorii din mediul urban din Europa în 2014 au fost expuşi la poluarea cu particule fine la niveluri considerate dăunătoare sănătăţii de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, al cărui standard este mai strict decât cel al UE.

‘Reducerile de emisii au condus la îmbunăţirea calităţii aerului în Europa, dar nu suficient pentru a evita deteriorarea inacceptabilă a sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător’, a indicat directorul Agenţiei, Hans Bruyninckx, subliniind că sunt necesare mai multe eforturi din partea autorităţilor, a mediului de afaceri, dar şi a cetăţenilor şi a cercetătorilor.

Potrivit Agenţiei citate, o sursă principală a poluării o reprezintă arderea cărbunelui şi a biomasei în industrie, de către centralele electrice şi de către gospodării, în timp ce transporturile, agricultura şi arderea deşeurilor figurează la alte surse ale poluării.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...