100.000 de pasageri afectaţi în cea de a treia zi de grevă a piloţilor de la Lufthansa

Compania aeriană germană Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anunţat vineri că a fost nevoită să anuleze 830 de zboruri pe distanţe scurte şi medii, ceea ce a afectat peste 100.000 de pasageri, în cea de a treia zi de grevă a piloţilor care solicită salarii mai mari, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 25 nov. 2016, 12:39
100.000 de pasageri afectaţi în cea de a treia zi de grevă a piloţilor de la Lufthansa

Peste 2.600 de zboruri au fost anulate de Lufthansa începând cu ziua de miercuri, când piloţii reprezentaţi de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) au intrat în grevă, afectând planurile de călătorie pentru peste 315.000 de pasageri. În plus, greva piloţilor de la Lufthansa se va prelungi şi sâmbătă, când ar urma să fie afectate toate zborurile pe distanţe lungi cu plecare din Germania.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul pe tema unui nou contract colectiv de muncă, în luna aprilie 2014. Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială retroactivă de 3,7% pe an, începând din 2012, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o îngheţare a salariului.

Directorul general de la Lufthansa, Carsten Spohr, a apreciat că viitorul companiei ar fi în pericol dacă salariile piloţilor ar fi majorate până la nivelul solicitat. La rândul său, Harry Hohmeister, membru al Consiliului de Administraţie al Lufthansa, a estimat joi că anulările de zboruri din primele două zile ale grevei piloţilor au costat operatorul aerian aproximativ 20 de milioane de euro (21 de milioane de dolari), iar clienţii au făcut mai puţine rezervări.

În replică, sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a avertizat că greva piloţilor de la Lufthansa ar putea să se prelungească pentru o perioadă nedeterminată. ‘Nu există o dată prestabilită pentru terminarea grevei’, a subliniat purtătorul de cuvânt de la Vereinigung Cockpit (VC), Joerg Handwerg. Acesta a adăugat că obiectivul grei este obţinerea unei oferte negociabile din partea managementului companiei, astfel ca actuala rundă de proteste să se încheie.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...