Actul normativ care suspendă şi modifică prevederi din Legea vânătorii, promulgat de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind aprobarea OUG nr. 60/2015 pentru suspendarea unor prevederi din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. 
Economica.net - lun, 28 nov. 2016, 17:19
Actul normativ care suspendă şi modifică prevederi din Legea vânătorii, promulgat de preşedintele Iohannis

Astfel, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 60/2015 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) şi k) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Parlamentul a adoptat cu amendamente această ordonanţă.

La articolul 13 au fost introduse două noi alineate, care prevăd că în ceea ce priveşte constatarea pagubelor produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic şi emiterea deciziei comisiei de constatare, acestea se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căruia s-a produs paguba, urmând ca plăţile către beneficiarii despăgubirilor să se facă în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare.

De asemenea, articolul 23 alineatul (1), litera k) a fost modificat în sensul permiterii însoţirii turmelor şi cirezilor cu un număr de maximum de 300 animale de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în zona de deal şi de 3 în zona de câmpie.

‘Pentru fiecare până la 100 de animale în plus, numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal şi 5 câini în zona de câmpie; turmele şi cirezile de animale mai pot fi însoţite de maximum 2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ţinuţi în ţarc’, mai prevede modificarea operată asupra actului normativ.

Prin această lege se interzice utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu termoviziune.

‘Nu constituie acţiune de împiedicare a practicării vânătorii competiţiile sportive avizate de federaţiile sportive naţionale de resort şi de proprietarii terenurilor, dacă gestionarul fondului cinegetic îşi dă acceptul cu minimum 30 de zile înainte de data organizării acestor competiţii’, mai prevede legea.

Şeful statului a semnat luni şi:

* Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri;

* Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1999 pentru aprobarea participării Ministerului Justiţiei ca membru permanent la Conferinţa Europeană Permanentă de Probaţiune, a art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi de plată a unor contribuţii la organisme internaţionale, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte;

* Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

* Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2016 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996;

* Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970, la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...