Guvernul a aprobat Hotărârea pentru achiziţia corvetelor multirol, care vor fi construite la Galaţi

Guvernul a aprobat, marţi, Hotărârea pentru achiziţia a patru corvete multirol, care vor fi produse la Şantierul Naval Damen Galaţi. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro, inclusiv TVA, sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor, precizează Guvernul.
Economica.net - mar, 29 nov. 2016, 21:23
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru achiziţia corvetelor multirol, care vor fi construite la Galaţi

Conform unui comunicat al Guvernului, prin actul normativ adoptat, Cabinetul a aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională” în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA – proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial.

„Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor”, precizează sursa citată.

În Studiul de concept pentru produsul „Corvetă multifuncţională”, elaborat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, au fost analizate 13 proiecte de corvete, din care patru proiecte pot satisface cerinţele forţelor navale române. Dintre toate aceste proiecte, clasa SIGMA (Ship Integrated Geometric Modular Design Approach) prezintă cele mai mari avantaje.

Construcţia şi dotarea navelor se vor realiza în România, la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A, parte a Damen Shipyards Group-Olanda, care va colabora cu operatori economici din industria naţională de apărare, atât în activitatea de realizare propriu-zisă a corvetelor, cât şi în proiecte de modernizare a altor nave din dotarea Forţelor Navale Române, respectiv a celorlalte obligaţii de acţiuni compensatorii (offset) ce revin companiei olandeze. Conform procedurii specifice avute în vedere, activităţile compensatorii aferente contractului se vor desfăşura prioritar în următoarele domenii: activitatea de modernizare a altor capabilităţi ale forţelor navale române, realizarea facilităţilor de instruire, constituirea centrului de mentenanţă şi a facilităţilor de depozitare a muniţiilor în România.

Iniţierea programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională” şi realizarea navelor în România ar reprezenta o oportunitate importantă de dezvoltare, atât pe orizontală, în industria de profil naţională, cât şi în spectrul mai larg, al altor companii româneşti, se arată în comunicat.

Proiectul de act normativ a parcurs procedura de transparenţă decizională în premieră în materie de achiziţii.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...