Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, aplicate începând cu 3 decembrie

Pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forţei de muncă va intra în vigoare începând cu 3 decembrie, după ce, marţi, Guvernul a adoptat normele de aplicare a OUG 60/2016.
Economica.net - mie, 30 nov. 2016, 06:18
Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, aplicate începând cu 3 decembrie

Ordonanţa 60 se referă la acordarea unor stimulente la angajarea şomerilor şi a tinerilor absolvenţi. 

Concret, şomerii care decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajaţi, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Persoanele care se vor muta împreună cu familia vor primi 15.500 de lei. Prima de instalare se acordă în două tranşe: o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării şi o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

Şomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni vor primi o primă de activare în valoare de 500 lei neimpozabilă.

De asemenea, Guvernul a introdus şi o subvenţie a navetei şomerilor care se angajează. Cuantumul acestei primei se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reşedinţa.

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis AGERPRES, finanţarea este asigurată din fonduri naţionale şi europene.

Guvernul precizează că normele metodologice stabilesc modalitatea practică de acordare a primelor de activare, încadrare, instalare de care beneficiază la angajare persoanele fără un loc de muncă, precum şi documentele în baza cărora se obţin aceste drepturi.

„Aceste documente vor fi depuse personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti (acolo unde persoana se află în evidenţă)”, se arată în comunicat.

Vor putea beneficia de prima de instalare şi persoanele de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul de liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul UE şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 de luni şi care îndeplinesc condiţiile legale, se mai arată în comunicatul Executivului.

„Beneficiarii acestor drepturi vor avea obligaţia să prezinte la agenţia de ocupare a forţei de muncă teritorială la care sunt înregistraţi şi care le-a stabilit şi acordat drepturile respective sau la care le-a fost transferat dosarul ca urmare a schimbării domiciliului sau stabilirii reşedinţei într-o localitate din alt judeţ, dovada emisă de angajator că sunt încadraţi”, se precizează în comunicat.

Executivul mai arată că pot beneficia de primele de mobilitate, respectiv prima de încadrare sau cea de instalare, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate care se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii.

De asemenea, normele prevăd explicit procedura şi documentele pe care trebuie să le depună angajatorii pentru a beneficia de stimulentele acordate pentru angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...