În această situaţie ITPF Giurgiu a dublat personalul pentru formalităţile necesare la trecerea frontierei.
‘În acest moment sunt în aşteptare la PTF Giurgiu-Ruse pe sensul de ieşire din România un număr de 170 de tiruri, eu vin dinspre Bucureşti şi le-am numărat, timpul de aşteptare în această situaţie fiind de 60 de minute. Până la orele 7.20 nu a fost trafic de tiruri, dar acum acestea au început să vină unele după altele pentru că este perioada când se închid contractele comerciale derulate pe timpul anului. Şi la turisme situaţia este aceeaşi, până în seara zilei de marţi au trecut frontiera spre Bulgaria 20 de turisme, iar de azi-noapte şi până acum au tranzitat PTF Giurgiu-Ruse, pe ambele sensuri, 1.500 de autoturisme, timpul de aşteptare la autoturisme fiind cuprins între 15 şi 30 de minute. În această situaţie, pentru fluidizarea traficului, am a suplimentat personalul la frontieră, practic am dublat personalul, am chemat rezerva de acasă. Lucrăm pe patru benzi la autoturisme şi pe două benzi la camioane’, a declarat pentru AGERPRES şeful ITPF Giurgiu, Radu Leorda.
El spune că la autoturisme traficul este crescut la ieşirea din România deoarece foarte mulţi români ‘profită de mini-vacanţa de 1 decembrie şi au servicii plătite în Bulgaria, mai puţin în Grecia de această dată’, pentru petrecerea timpului liber.
Pe sensul de intrare în România nu sunt cozi în vama Giurgiu-Ruse.