MFE simplifică aplicaţia şi îmbunătăţeşte metodologia de ierarhizare a grădiniţelor pentru două apeluri de proiecte

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a decis simplificarea aplicaţiei şi îmbunătăţirea metodologiei de ierarhizare a grădiniţelor pentru apelurile de proiecte 'Şcoală pentru toţi' şi 'Profesori motivaţi în şcoli defavorizate', finanţate din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), conform unor informaţii publicate pe site-ul instituţiei.
Economica.net - joi, 01 dec. 2016, 11:09
MFE simplifică aplicaţia şi îmbunătăţeşte metodologia de ierarhizare a grădiniţelor pentru două apeluri de proiecte

Pentru a veni în sprijinul promotorilor de proiecte care îşi propun reducerea şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul de calitate au fost simplificate procedurile administrative de încărcare a documentelor în MySMIS. Astfel se clarifică faptul că nu sunt necesare copii în original ale diferitelor documente şi se oferă solicitanţilor posibilitatea de a încărca abia în faza de contractare documentele care dovedesc experienţa profesională a experţilor, deci ulterior depunerii proiectelor.

O altă modificare o reprezintă împărţirea listei iniţiale a grădiniţelor în două liste separate, prima fiind ierarhizarea grădiniţelor fără personalitate juridică (care funcţionează ca structuri arondate unei şcoli) şi, iar a două – ierarhizarea grădiniţelor cu personalitate juridică. Acest corrigendum reglează o eroare în calculul punctajului suplimentar acordat iniţial grădiniţelor cu personalitate juridică.

Conform MFE, schimbările nu afectează grădiniţele fără personalitate juridică, iar ele şi-au păstrat punctajul acordat iniţial, conform metodologiei de ierarhizare.

‘Pentru grădiniţele cu personalitate juridică au fost introduse criterii de risc educaţional specifice acestora, şi anume: numărul copiilor înscrişi la grădiniţă, procentul copiilor înscrişi, eligibili pentru Legea nr. 248/2015 (care oferă tichete sociale condiţionate de prezenţă, pentru cei mai săraci copii) şi gradul de marginalizare a comunităţii, conform Atlasului Zonelor Urbane Marginalizate şi Atlasului Zonelor Rurale Marginalizate realizate de Banca Mondială. Reamintim că, în cazul ambelor liste, solicitanţii care consideră că o grădiniţă în care se desfăşoară proiectul nu este încadrată în categoria potrivită de risc (din motive ce ţin de completarea eronată a datelor în SIIIR – baza de date a Ministerului Educaţiei) pot transmite datele corecte în analiza de nevoi, urmând ca încadrarea finală în categoria de risc aferentă să fie făcută de MFE, ca parte a procesului de evaluare’, informează Ministerul.

Sistemul informatic MySMIS 2014 pentru apelul ‘Şcoală pentru toţi’ este deschis din data de 13 septembrie 2016 şi se va închide în data de 16 decembrie 2016, ora 16:00. Apelul ‘Profesori motivaţi în şcoli defavorizate’ este deschis din data de 13 septembrie 2016 şi se va închide în data de 14 decembrie, ora 16:00.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...