Date personale: UE a adoptat un acord transatlantic privind schimburile de informaţii între autorităţi

Parlamentul European a dat undă verde joi unui acord negociat între UE şi SUA pentru a garanta mai bine protejarea datelor personale în schimbul de informaţii între autorităţile de poliţie şi judiciare americane şi europene, relatează AFP.
Economica.net - joi, 01 dec. 2016, 17:51
Date personale: UE a adoptat un acord transatlantic privind schimburile de informaţii între autorităţi

Acest acord-cadru vizează transferurile transatlantice de date cu caracter personal (nume, adresă sau cazier judiciar), efectuate pentru a preveni sau detecta infracţiuni penale, efectuarea de anchete şi urmăriri.

‘După şase ani de negocieri, am adus la un nou nivel protecţia datelor în schimburile cu SUA’, a afirmat eurodeputatul însărcinat cu acest dosar, Jan Philipp Albrecht (Verzi), apreciind că ‘drepturile fundamentale ale cetăţenilor vor fi protejate mai bine decât în prezent printr-o simplă recunoaştere reciprocă a unor norme puţin crescute’.

Acest acord, pe care deputaţii l-au aprobat cu o largă majoritate de voturi (481 voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, 88 de abţineri), stabileşte în special un cadru legal pentru activităţile de control ale autorităţilor pentru protejarea datelor, garanţii pentru respectarea drepturilor fundamentale.

Aceste drepturi includ în special pentru europeni ca şi pentru americani dreptul de a fi informaţi în caz de violare în materie de securitate a datelor lor, de a putea cere rectificarea unor informaţii incorecte sau de a face recurs în justiţie.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Nici mierea nu mai merge bine la export. România a pierdut trei poziții între statele UE, după o scădere a livrărilor cu peste 50%
Nici mierea nu mai merge bine la export. România a pierdut trei poziții între statele UE, după o scădere a livrărilor ...
Exporturile de miere ale României, al treilea cel mai mare producător european după Germania și Franța, au scăzut anul acesta cu peste 50% față de perioada similară a anului trecut. ...
Poșta Română vrea să presteze servicii de curierat în Balcani și Europa de Est: ”Avem cea mai bună calitate, dar miza nu e să recâștigăm piața din România”
Poșta Română vrea să presteze servicii de curierat în Balcani și Europa de Est: ”Avem cea mai bună calitate, dar ...
Poșta Română vrea să extindă activitatea de curierat pe piețele din Balcanii de Vest, dar și în Europa de Est, Moldova ...
Olaf Scholz vrea să vadă în sfârșit încheiat acordul cu Mercosur, în ciuda opoziției franceze
Olaf Scholz vrea să vadă în sfârșit încheiat acordul cu Mercosur, în ciuda opoziției franceze
Cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat luni că acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi Mercosur "trebuie ...
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva ...