Cele trei scenarii posibile după demisia premierului Matteo Renzi – AFP

Jurnaliştii France Presse relatează că există în acest moment trei scenarii legate de viitorul Italiei după respingerea prin referendum a reformelor constituţionale propuse de guvernarea Matteo Renzi. Premierul italian a anunţat deja că îşi va depune luni după-amiază demisia în urma eşecului, deşi analiştii susţin că acesta ar putea să-şi menţină în continuare puterea în anumite circumstanţe, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 05 dec. 2016, 07:54
Cele trei scenarii posibile după demisia premierului Matteo Renzi - AFP

1. Primul scenariu prespune că premierul demisionar rămâne la putere. Din punct de vedere teoretic, Matteo Renzi ar putea să devină din nou premier dacă căştigă votul de încredere în legislativ, fie alături de actuala sa coaliţie de guvernare sau împreună cu formaţiunea Forza Italia a lui Silvio Berlusconi.

Însă, Matteo Renzi a exclus această posibilitate în discursul de recunoaştere a eşecului înregistrat la referendum de tabăra ”DA”.

”Experienţa guvernării se încheie aici pentru mine”, a declarat premierul demisionar al Italiei.

De asemenea, respingerea reformelor constituţionale cu un avans de aproape 20% pentru tabăra ”NU” îndepărtează extrem de mult posibilitatea întoarcerii lui Renzi.

2. Învestirea unui executiv tehnocrat este prezentată drept cea mai probabilă variantă de către presa italiană. Preşedintele Sergio Mattarella are puterea de a învesti orice premier care se bucură de susţinerea actualei majorităţi parlamentare.

Presa italiană a lansat deja o listă de posibile nume pentru premieri tehnocraţi, printre care se numără actualul ministru de Finanţe, Pier Carlo Padoan, sau preşedintele Senatului, Pietro Grasso.

Însă, executivul tehnocrat va avea sarcina grea de a trece bugetul pentru anul viitor prin legislativ şi de a modifica legea electorală înainte de următoarele alegeri.

Parlamentul îşi încheie actualul mandat abia în februarie 2018.

3. Un alt scenariu popular este reprezentat de dizolvarea imediată a legislativului şi declanşarea unor alegeri anticipate. Însă, recenta amendare a legii electorale a fost realizată pentru ca formaţiunea care a câştigat alegerile parlamentare să aibă majoritate în Camera Deputaţilor. Eşecul reformelor constituţionale înseamnă că realizarea unei alte majorităţi parlamentare este imposibilă din cauza balansului de putere dintre Camera Deputaţilor şi Senat.

Populiştii de la Mişcarea Cinci Stele au cerut organizarea unor alegeri anticipate în următoarea săptămână şi cred că legea electorală poate să fie modificată pentru ca Senatul să se alinieze cu majoritatea din Camera Deputaţilor.

Însă, cele mai multe formaţiuni politice se opun unei asemenea amendări, pentru a evita o victorie a populiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...