Centura Craiova Sud a fost inaugurată, însă nu va fi deschisă circulaţiei, pentru că recepţia lucrărilor nu a fost finalizată

Centura ocolitoare Craiova Sud, care face legătura între DN6 Bucureşti-Alexandria- Caracal-Craiova-Timişoara şi DN65 Craiova-Slatina-Piteşti, a fost inaugurată, luni, în prezenţa ministrului Transporturilor, Sorin Buşe, şi a directorul general al CNAIR, Cătălin Homor. Însă, deocamdată nu va fi deschisă circulaţiei, pentru că recepţia lucrărilor nu a fost încă finalizată.
Economica.net - lun, 05 dec. 2016, 15:53
Centura Craiova Sud a fost inaugurată, însă nu va fi deschisă circulaţiei, pentru că recepţia lucrărilor nu a fost finalizată

Varianta de ocolire Craiova Sud are o lungime de 6,291 km, este prevăzută cu un pasaj cu o deschidere totală de 227 m, 11 podeţe transversale şi opt pentru drumurile agricole, 9 staţii de preepurare şi bazine de retenţie, platforme de siguranţă şi prin folosirea acesteia se reduce timpul de parcurs de la 35 – 40 minute prin oraş la 6-7 minute între cele două drumuri naţionale.

‘Reuşim să inaugurăm această variantă ocolitoare acum, înaintea sezonului de iarnă, când traficul este mai dificil şi mai complicat şi din cauza zăpezii. Era vorba de câteva zile, pentru că dacă se rata iarăşi se ajungea în sezonul de primăvară, ceea ce nu am dorit. Am ţinut ca lucrarea să fie finalizată acum, deşi au fost întârzieri din cauza problemelor de calitate, iar noi nu am vrut să facem rabat de la calitate. Când am văzut că nu este calitate, am cerut să se refacă totul, în aşa fel încât să corespundă cerinţelor de calitate’, a spus Sorin Buşe.

Reprezentanţii Companiei Ford au salutat inaugurarea Centurii de Sud a Craiovei, despre care au spus că este ‘un proiect de importanţă semnificativă pentru Craiova şi pentru regiune’.

‘Ne bucurăm să constatăm progresul şi în alte proiecte de infrastructură de importanţă strategică şi vom continua să monitorizăm îndeaproape implementarea acestora, sperând totodată că acestea se vor încadra în calendarul anunţat deja de autorităţi’, au afirmat reprezentanţii Ford într-o declaraţie de presă remisă, luni, AGERPRES.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...