O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituţionalitate în cazul legii adoptate de Parlament. ‘Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată şi vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituţionalitate vizează doar legea care modifică ordonanţa de urgenţă şi nu ordonanţa de urgenţă ca atare’, preciza Cioloş pe 8 noiembrie.