Cele mai mari sponsorizări primite de neurologii români de la Teva Pharmaceutical, acuzată că ar mitui medici

Teva Pharmaceutical, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume, e în plin scandal privind sponsorizările făcute către o serie de medici neurologi români pentru a-i determina să prescrie medicamentul Copaxone, din portofoliul companiei, cât mai multor pacienţi cu scleroză multiplă. Sponsorizările făcute de companiile de medicamente sunt legale, iar beneficiarii, dar şi sponsorii sunt obligaţi prin lege să le declare la Agenţia Naţională a Medicamentului. ECONOMICA.NET vă spune cine sunt medicii neurologi care au primit cele mai sponsorizări din partea Teva, fără să sugerăm că aceştia ar fi implicaţi direct sau indirect în scandalul sponsorizărilor făcute de compania farmaceutică.
Cristina Şomănescu - joi, 08 dec. 2016, 22:03
Cele mai mari sponsorizări primite de neurologii români de la Teva Pharmaceutical, acuzată că ar mitui medici

Teva Pharmaceutical a demarat anul trecut o investigaţie internă, după ce a fost acuzată că sponsorizează medici neurologi români pentru a-i motiva sa prescrie medicamentul Copaxone, din portofoliul companiei, unui număr cât mai mare de pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă, au anunţat agenţiile de presă ieri, 8 decembrie.

Sponsorizările făcute de companiile farmaceutice medicilor au fost scoase la suprafaţă din luna martie 2015. De la această dată, toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii – medici, asistenţi medicali, organizaţii profesionale de profil, farmacişti, etc. – sunt obligaţi prin lege să declare la Agenţia Naţională a Medicamentului sponsorizările primite de la firmele de medicamente, începând cu anul 2014.

Sponsorizările făcute de companiile farmaceutice către medici devin o problemă pentru sistem (adică pentru pacienţi, medici, CNAS care decontează aceste medicamente, etc.) atunci când, de exemplu, în schimbul finanţării primite de la compania de medicamente, medicii prescriu pacienţilor sau doar promovează medicamente din portofoliul sponsorului, cu toate că există alternative mai ieftine şi la fel de eficiente. Mai mult, sponsorizările din sistemul sanitar reprezintă o problemă în cazul în care pacienţii sunt în mod premeditat privaţi de tratamente mai eficiente, cu rezultate mai bune decât medicamentul din portofoliul sponsorului, prescris sau promovat cu agresivitate de către medicul curant.

Pe 1 iunie 2016, Consiliul Concurenţei a publicat rezultatele unei investigaţii pe piaţa farmaceutică, în care a confirmat că tot mai mulţi medici sunt sponsorizaţi de industria farmaceutică să promoveze anumite medicamente, din portofoliul sponsorului, şi să trimită pacienţii la anumite farmacii.

Teva Pharmaceutical e în plină investigaţie internă în scandalul sponsorizărilor făcute medicilor neurologi români pentru a-i motiva sa prescrie medicamentul Copaxone unui număr cât mai mare de pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă.

În acest context, ECONOMICA.NET a studiat declaraţiile făcute de medicii neurologi, dar şi de compania Teva Pharmaceutical la Agenţia Naţională a Medicamentului, privind sponsorizările primite, respectiv făcute de compania farmaceutică în cursul anului 2015.

Informaţiile prezentate în continuare nu acreditează nici explicit, nici implicit ideea că vreunul dintre medicii şi restul beneficiarilor prezentaţi în acest articol ar fi implicaţi direct sau indirect în scandalul referitor la sponsorizările făcute de Teva medicilor români pentru a prescrie pacienţilor cu scleroză multiplă medicamentul Copaxone.

Cele mai mari sponsorizări făcute de compania Teva Pharmaceutical medicilor neurologi români în anul 2015

ECONOMICA.NET a studiat declaraţiile făcute de medici la Agenţia Naţională a Medicamentului privind sponsorizările primite de aceştia în anul 2015 de la compania Teva Pharmaceutical. Iată care sunt cele mai mari sponsorizări de care au beneficiat medicii neurologi, conform declaraţiilor acestora:

  • medicul Panea Cristina Aura de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a declarat că a primit de la Teva două sponsorizări în valoare totală de 21.258 lei, care au acoperit participarea la Congresul Academiei Americane de Neurologie.
  • medicul Marginean Ioan Constantin de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a declarat că a primit în anul 2015 o sponsorizare în valoare de circa 21.776 lei de la Teva Pharmaceutical, care a acoperit transportul, cazarea, masa şi taxa de participare la Congresul American Academy of Neurology (AAN) din Washington.
  • medicul Maier Maria Smaranda de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş a declarat că a primit în anul 2015 o sponsorizare în valoare de circa 10.416 lei de la Teva Pharmaceutical, care a acoperit transportul, cazarea, masa, taxa participare la Congresul European Committee for Treatment and Research in Multiple Sclerosis (ECTRIMS) din Barcelona, potrivit declaraţiei făcute de medic la Agenţia Naţională a Medicamentului.
  • medicul Mihailescu Gabriela de la Spitalul Clinic Colentina a declarat că a primit în anul 2015 o sponsorizare în valoare de peste 8.700 lei de la Teva Pharmaceutical pentru participare la Congresul European Committee for Treatment and Research in Multiple Sclerosis (ECTRIMS) din Barcelona.
  • medicul Nica Sanda Maria de la Spitalul Clinic Colentina a declarat că a primit în anul 2015 o sponsorizare în valoare de peste 8.700 lei de la Teva Pharmaceutical pentru participare la Congresul European Committee for Treatment and Research in Multiple Sclerosis (ECTRIMS) din Barcelona.

ECONOMICA.NET a extras aceste informaţii din declaraţiile făcute de medicii care au fost sponsorizaţi de Teva Pharmaceutical, care pot fi accesate pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Toate spitalele în care lucrează medicii enumeraţi mai sus derulează programul naţional de tratament al bolilor neurologice, prin care sunt trataţi circa 3.500 de români cu scleroză multiplă. 

Teva a sponsorizat cu peste 88.000 lei în anul 2015 Societatea de Neurologie din România şi Fundaţia Societăţii de Neurologie din România.

În cursul anului 2015, Teva Pharmaceutical a sponsorizat Societatea de Neurologie din România şi Fundaţia Societăţii de Neurologie din România, în total, cu suma de 88.504 lei, potrivit informaţiilor declarate de compania farmaceutică la Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM), consultate de ECONOMICA.NET.

Punctual, Teva Pharmaceutical a sponsorizat Societatea de Neurologie din România şi Fundaţia Societăţii de Neurologie din România cu câte 22.107 lei pentru Conferinţa Naţională de Scleroză Multiplă care a avut loc la Iaşi, conform declaraţiei făcute de Teva la ANM.

Societatea de Neurologie din România şi Fundaţia Societăţii de Neurologie din România au fost sponsorizate în anul 2015 de către Teva Pharmaceutical cu câte 22.145 lei pentru organizarea Congresului SNR. Aceste informaţii au fost declarate de compania Teva Pharmaceutical la Agenţia Naţională a Medicamentului şi pot fi consultate online pe site-ul instituţiei.

Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România a primit în anul 2015 o sponsorizare în valoare de 31.088 lei din partea companiei Teva Pharmaceutical pentru Conferinţa Naţională Neurofiziologie Clinică, din octombrie 2015, conform declaraţiei Societăţii de Neurofiziologie Electrodiagnostică, pe care a făcut-o la Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Precizări importante

Informaţiile prezentate de ECONOMICA.NET nu acreditează nici explicit, nici implicit ideea că vreunul dintre medicii şi restul beneficiarilor prezentaţi în acest articol ar fi fost mituit sub forma unei sponsorizări făcute de către compania Teva Pharmaceutical, pentru a prescrie pacienţilor cu scleroză multiplă medicamentul Copaxone.

ECONOMICA.NET nu face nici implicit, nici explicit judecăţi de valoare cu privire la moralitatea celor care au acceptat şi nici a celor care au făcut aceste sponsorizări.

Citeşte şi: Medicii pentru care medicii au plătit cele mai scumpe participări la congrese internaţionale

Citeşte şi: E lege, după nouă luni de amânare. Medicii vor fi obligaţi să declare sponsorizările primite de la firmele de medicamente

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...