Numărul românilor cu restanţe la bănci a scăzut la un nivel minim al ultimilor şase ani

Numărul românilor care au restanţe la bănci şi instituţii financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a scăzut puternic în octombrie, cu 83.439 faţă de luna septembrie, până la 611.613, nivel minim din iulie 2009, în condiţiile în care băncile au scos în afara bilanţului credite de 1,9 miliarde lei, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - vin, 09 dec. 2016, 07:57
Numărul românilor cu restanţe la bănci a scăzut la un nivel minim al ultimilor şase ani

În septembrie erau înregistraţi 695.052 restanţieri la bănci, după ce în luna precedentă erau peste 750.000 de restanţieri.

Recordul din acest an a fost înregistrat în luna iunie, când, potrivit datelor BNR, 754.228 de debitori aveau 1.021.006 restanţe la bănci şi IFN-uri.

Potrivit datelor Biroului de Cedit, citate de BNR în ultimul raport lunar, datoriile totale ale debitorilor au scăzut cu 3,5% în octombrie, la 8,5 miliarde lei, după o scădere de 19% în septembrie.

Raportat la luna septembrie, valoarea restanţelor a scăzut doar la creditele în lei, în timp la la creditele în valută, restanţele au crescut uşor.

Astfel, valoarea restanţelor în lei a scăzut de la 3,2 miliarde lei în septembrie până la 2,9 miliarde lei în august.

În cea ce priveşte restanţele înregistrate în euro, valoarea acestora a urcat în octombrie la 4,04 miliarde lei, de la 4,02 miliarde lei în septembrie. Creşterea a provenit integral din devalorizarea leului în raport cu euro, cu 0,9% în octombrie faţă de septembrie.

Şi restanţele înregistrate la creditele în franci elveţieni au urcat în octombrie până la 1,54 miliarde lei, de la 1,5„1 miliarde lei în luna precedentă.

Ca şi în lunile precedente, restanţele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 4,6 miliarde lei, faţă de 4,9 miliarde lei în septembrie. Restanţe în valoare de 1,9 miliarde de lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare.

Scăderea credielor restante a fost generată în principal de scoaterea în afara bilanţului a unui volum de 1,86 miliarde de lei de credite restante, arată datele BNR.

În luna octombrie, la Biroul de Credit au raportat informaţii 31 de bănci şi 28 de IFN-uri, cu două IFN-uri în plus faţă de septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...