Albalact şi Dorna au fost amendate de Concurenţă pentru că au trucat licitaţii

Cinci producători din industria lactatelor, printre care liderul pieţei Albalact şi Dorna SA, ambele parte a grupului francez Lactalis, au primit de la Consiliul Concurenţei amenzi în valoare totală de 1,9 milioane de euro. Sunt acuzaţi că au trucat licitaţii pentru programul Cornul şi Laptele.
Economica.net - vin, 09 dec. 2016, 09:16
Albalact şi Dorna au fost amendate de Concurenţă pentru că au trucat licitaţii

Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8.591.540 lei (aproximativ 1,9 milioane euro) pentru trucarea unor licitaţii organizate în anii 2010 şi 2011, la nivelul judeţelor Giurgiu, Ialomiţa şi Dolj, în cadrul Programului Cornul şi Laptele.

Două din cele cinci companii, Albalact SA şi Simultan SRL, au recunoscut săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, ca urmare, amenda a fost redusă cu un procent de 20% din nivelul de bază.

De asemenea, două dintre cele cinci companii implicate, Albalact SA şi respectiv Dorna SA fac parte din grupul francez Lactalis, liderul pieţei brânzeturilor din Europa. Acesta ar urma să plătească o amendă cumulată de 5,9 milioane de lei (aproximativ 1,3 milioane de euro )

Companiile sancţionate sunt:

– Albalact SA – 4.953.725 lei;
– Simultan SRL – 2.215.758 lei;
– Dorna SA – 1.020.891 lei;
– Lacta SA – 261.306 lei;
– Deltalact SA – 139.860 lei.

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat că pe parcursul licitaţiilor, cele cinci companii au acţionat concertat, în sensul că, în prima etapă au depus oferte pentru toate loturile scoase la licitaţie de autorităţile contractante, iar în etapa a doua, de licitaţie electronică, şi-au împărţit loturile pentru care au licitat.

Concret, în cadrul fiecărei licitaţii, în etapa de licitaţie electronică, fiecare ofertant şi-a ales 1 sau 2 loturi pentru care a acţionat, ceilalţi ofertanţi nelicitând pentru acestea. În acest fel, au licitat doar pentru loturile pe care ştiau că le vor câştiga, eliminând concurenţa.

„O licitaţie este eficientă din punct de vedere al preţurilor şi calităţii bunurilor ofertate numai în condiţii de concurenţă reală. În această situaţie, ofertanţii au acţionat în mod concertat: contractele au fost adjudecate prin rotaţie, fiecare dintre cele cinci companii, câştigând cel putin un contract în cadrul fiecărei licitaţii” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Albalact SA este liderul pieţei de lactate din România. Compania este deţinută, de la începutul acestuoi an, de grupul francez Lactalis care a preluat compania de la familia Ciurtin şi alţi acţionari minoritari.

De asemenea, Dorna SA este una dintre companiile din grupul LaDorna, controlat tot de compania franceză Lactalis,  cel mai mare grup de produse lactate la nivel mondial şi lider pe piaţa brânzeturilor.

Simultan este producătorul brandului SIM şi este deţinut de omul de afaceri Florin Herbai. Lacta SA este un producător de lactate din Giurgiu care fabrică sub brandul Lacta. Listată pe AeRo, societatea este deţinută de Scop Line SA din Galaţi, Geochis SA şi alţi acţionari printre care şi statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
SC Deltalact SA este un producător local din Tulcea deţinut, potrivit datelor Termene.ro, de către omul de afaceri Bajdiu Ghiorghie, Stilva Prodcom SRL şi SIF Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...