Peste 300.000 de turişti români petrec sărbătorile în România. Aproape toate locurile sunt ocupate

De Crăciun şi Revelion, peste 300.000 de turişti români vor petrece sărbătorile în ţară, cele mai căutate staţiuni fiind cele montane, zonele rurale şi cele balneoclimaterice, spun operatorii din turism consultaţi de News.ro. De altfel, în aceste zone aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, încă din septembrie. Specialiştii spun că numărul turiştilor, atât români cât şi străini, este în creştere chiar şi cu 20% faţă de anul trecut, aceştia fiind atraşi de programele artistice oferite de hoteluri şi pensiuni, dar şi de zonele cu zăpadă.
Economica.net - Dum, 11 dec. 2016, 14:36
Peste 300.000 de turişti români petrec sărbătorile în România. Aproape toate locurile sunt ocupate

„Ca de obicei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, majoritatea turiştilor români îşi petrec sejururile în România. De Crăciun şi Revelion, peste 300.000 de turşti români vor alege destinaţiile interne”, a declarat pentru News.ro consultantul în turism Traian Bădulescu.

El afirmă că în acest sezon de iarnă sunt totodată mai mulţi turişti străini decât anul anul trecut, din ţări precum Spania, Germania, Grecia, Italia, Austria, Japonia, Thailanda.

Pas cu pas, România devine şi iarna o destinaţie de incoming, precizează Bădulescu.

„De Crăciun predomină turismul rural, cu zone precum Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Neamţ, Marginimea Sibiului sau Oltenia de sub munte, urmate de staţiunile montane şi oraşele cu pieţe de Crăciun (Sibiu, Brasov, Timişoara, Iaşi, Oradea, Bucureşti)”, spune consultantul în turism.

De Revelion, Valea Prahovei şi staţiunile din judeţul Braşov sunt în topul preferinţelor, urmate de alte staţiuni montane, de cele balneoclimaterice şi de zonele cu turism rural.

„În proporţie de 100% sunt ocupate toate locaţiile noastre, din Sinaia şi Predeal. Ele sunt antamate încă de la începutul lunii septembrie, într-o lună s-a ocupat tot”, a declarat pentru News.ro Georgiana Păduraru, reprezentant al firmei Voila Management, care deţine hotelul Carpathia din Sinaia şi hotelul Bulevard din Predeal.

În ceea ce priveşte preţurile, pentru doi adulţi şi un copil pachetul ajunge la 800-1.000 de euro, în regim de demisiune, în care sunt incluse patru nopţi de cazare şi masa festivă de Crăciun sau Revelion şi acces la Spa.

„Pe turişti îi atrage cel mai mult partea care ţine de tradiţie. Vor pachete cât mai complexe, programe diversificate, cu dansuri, muzică live în fiecare seară, acestea sunt cel mai căutate. Circa 95% din turişti sunt români, restul străini. De altfel, 20-30% dintre români sunt stabiliţi în afara ţării şi vin în România de sărbători”, a spus Georgiana Păduraru.

De altfel, programele de divertisment şi petrecerile reprezintă un factor hotărâtor pentru cei care caută pachetele de vacanţă pentru sărbătorile de iarnă.

Păduraru adaugă că luna decembrie este una din cele mai profitabile pentru hotelieri, dar începând cu jumătatea lunii ianuarie preţurile scad cu până la 50-60%.

La rândul lor, oficialii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) spun că aproape toate locurile de cazare din hotelurile aflate în zonele de munte, în cele balneare şi în spaţiul rural sunt ocupate.

„S-au vândut aproape toate locurile. Toate hotelurile de la munte şi din staţiunile rurale şi balneo sunt ocupate. Iar datorită faptului că avem zăpadă s-au dat şi acele locuri care nu erau vandabile uşor, care de exemplu nu s-au vândut anul trecut pentru că nu ninsese în acele zone”, a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele executiv FPTR, Dragoş Răducan.

El a precizat că se înregistrează o creştere de 20% a numărului de turişti faţă de anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...