Conform statisticii, în intervalul ianuarie – octombrie, resursele de energie primară de energie electrică au scăzut, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, cu 0,5%. Resursele de energie primară s-au diminuat, în primele 10 luni din acest an, cu 1,9%
Principalele resurse de energie primară au totalizat, în perioada analizată, 26,954 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 513.000 tep faţă de primele 10 luni din anul precedent.
Totodată, producţia internă a însumat 16,821 milioane tep, în scădere cu 1,478 milioane tep, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, iar importul s-a situat la 10,133 milioane tep.
Potrivit INS, resursele de energie electrică au fost de 56,94 miliarde kWh, în scădere cu 269,8 milioane kWh, în comparaţie cu perioada corespunzătoare a anului anterior.
În plus, producţia din termocentrale a totalizat 21,1 miliarde kWh, în scădere cu 1,413 miliarde kWh (-6,3%), în timp ce producţia din hidrocentrale a fost de 16,565 miliarde kWh, în creştere cu 2,242 miliarde kWh (+15,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 9,307 miliarde kWh, mai puţin cu 287,9 milioane kWh (-3%).
De asemenea, producţia din centralele electrice eoliene a fost, în perioada ianuarie – octombrie, de 5,114 miliarde kWh, în scădere cu 797,9 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a totalizat 1,697 miliarde kWh, mai puţin cu 119,7 milioane kWh, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului 2015.
Consumul final de energie electrică, în această perioadă, a fost de 45,322 miliarde kWh, cu 3,6% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2015, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,8%, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu 0,4%.
În ceea ce priveşte exportul de energie electrică, acesta s-a situat 6,848 miliarde kWh, în scădere cu 1,632 miliarde kWh. În acelaşi timp, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4,771 miliarde kWh, cu 205 milioane kWh sub valoarea din anul anterior.