Articolul vizat prevede că ‘este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de concediere, concedierea persoanelor alese în organele de conducere pe toată durata mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate’.
În motivare se menţionează că CCR a constatat deja anterior, într-o decizie din noiembrie 2015, neconstituţionalitatea unui articol din Codul muncii care prevedea că salariaţii nu pot fi concediaţi ‘pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat’.
‘Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că ‘protecţia legală a persoanelor cu funcţii eligibile într-un organism sindical se impune şi trebuie să funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată, fiind asigurată (…) de prevederile art.220 alin.(2) din Codul muncii’. (…) Curtea a apreciat că este neconstituţională o interdicţie de concediere a persoanelor cu funcţii eligibile într-un organism sindical, câtă vreme măsura concedierii nu are legătură cu activitatea sindicală desfăşurată’, se arată în motivare.
CCR a apreciat că în noul text de lege, care stabileşte interdicţia de concediere a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pentru alte motive decât cele care au legătură cu activitatea sindicală şi pentru o perioadă ce depăşeşte durata mandatului, legiuitorul a încălcat prevederile art.16, 41 şi 44 din Constituţie.
‘În concluzie, întrucât reglementarea criticată consacră o protecţie împotriva concedierii liderilor sindicali pentru alte motive decât activitatea efectiv desfăşurată în această calitate, respectiv cât priveşte aceste din urmă motive, pentru o durată ce depăşeşte mandatul acestora, considerentele reţinute în Decizia nr.814 din 24 noiembrie 2015, mai sus redate, sunt aplicabile mutatis mutandis, cu concluzia încălcării, prin articolul unic pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011, a prevederilor constituţionale ale art.16, 41, 44, prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituţie. Legiuitorul nu poate consacra o interdicţie cu caracter absolut de concediere a liderilor sindicali pentru motive care sunt stabilite distinct de cele ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care aceştia l-au primit de la salariaţii din unitate şi, de asemenea, nu poate extinde această protecţie dincolo de perioada de îndeplinire a mandatului’, se menţionează în motivare.
CCR a admis pe 23 noiembrie, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern cu privire la articolul unic punctul 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social 62/2011.
‘Curtea a reţinut că reglementarea criticată consacră o protecţie împotriva concedierii persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pentru alte motive decât activitatea efectiv desfăşurată în această calitate, respectiv cât priveşte aceste din urmă motive, pentru o durată ce depăşeşte durata mandatului’, precizează CCR.