Chinezii de la CEFC semnează achiziţia KMG International, fostul grup Rompetrol. Efectele tranzacţiei

CEFC (China Energy Company Limited) semnează acordul cu kazahii de la KazMunaiGas pentru preluarea a 51% din acţiunile Rompetrol. Chinezii ajung să deţină prima companie petrolieră din Uniunea Europeană, iar cea mai mare rafinărie a României va avea viitorul asigurat pentru cel puţin 15 ani de acum încolo. 
Economica.net - joi, 15 dec. 2016, 07:08
Chinezii de la CEFC semnează achiziţia KMG International, fostul grup Rompetrol. Efectele tranzacţiei

„KMG International NV (KMGI), acţionarul majoritar al societăţii Rompetrol Rafinare, anunţă că negocierile dintre Compania Naţională KazMunayGas din Kazakhstan (KMG NC) şi compania chineza CEFC (China Energy Company Limited) pentru tranzacţia de cumpărare a 51% din acțiunile KMG International NV au ajuns în etapa finală. De aceea, acordul între KMG NC şi CEFC care atestă angajamentul ferm de a efectua tranzacția urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii”, se arată într-un comunicat al KMG International, remis Bursei de Valori Bucureşti.

“Activele detinute și operațiunile desfășurate de KMGI în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel international”, se arată în comunicat.

“Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC și KMGI și va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România”, se mai arată în comunicatul KMG International.

Ce înseamnă tranzacţia pentru Rompetrol şi pentru România

Potrivit anunţului făcut în primăvară, CEFC China Energy Company Limited va plăti 680 de milioane de dolari pe pachetul de 51% din acţiunile KazMunaiGas Internaţional, sumă care a apărut pe site-ul companiei chineze, dar care a fost ulterior retrasă.

În următorii cinci ani, CEFC va investi cel puţin 3 miliarde de dolari în proiecte energetice, investiţii care vor fi făcute prin viitorul fond de dezvoltare stabilit de partea kazahă împreună cu Guvernul României, care urmează să devină operaţional. Fondul va primi iniţial un aport de capital de 150 de milioane de dolari de la compania chineză, urmând să atragă din piaţă până la un miliard de dolari. Fondul va finanţa proiecte energetice în România şi în zonă, iar statul va primi, gratuit, o participaţie de 20%.

Potrivit inţelegerii, grupul Rompetrol va primi în continuare ţiţei din Kazahstan, pentru alimentarea celor două rafinării pe care le deţine în România, Vega şi Petromidia: 125 de milioane de tone, în următorii 15 ani, lucru care, pe lângă faptul că asigura funcţionarea pe termen lung a rafinăriei Petromidia, cea mai mare din ţară şi una dintre cele mai mari din zona Mării Negre (5 milioane de tone), reprezintă şi un plus pentru securitatea energetică a României, în sensul reducerii dependenţei de resursele din Federaţia Rusă. 

„Conform înțelegerii dintre KMG – CEFC, compania din China își asumă în cadrul KMGI o serie de obligații, prin care aceasta va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii. Sub denumirea « Silk Way» (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naționale din Kazahstan – KMG și al companiei din China – CEFC in cadrul KMGI se va dezvolta având ca baza KMGI si subsidiarele sale”, se spunea în comunicatul din primăvară.

Strategia chineză

CEFC este una dintre cele mai dinamice companii din China, potrivit propriei descrieri. În 2014 compania a fost inclusă în lista Global Fortune 500 pe locul 349. CEFC își desfășoară activitatea în domeniile energetic, financiar și investiții.

Prin achiziţia Rompetrol, China a ajuns să deţină prima companie petrolieră din Uniunea Europeană, care să funcţioneze aproape integrat. Rompetrol are asigurat petrolul din Asia, chinezii au acces neîngradit la două terminale petroliere la Marea Neagră, unul la Batumi (Georgia), deţinut de KazMunaiGas şi unul la Constanţa (România), deţinut de Rompetrol, deci de CEFC. Chinezii pot transporta petrolul cu navele pe care KazMunaiGas le are deja în Marea Neagră. Cele două rafinării din România, Petromidia şi Vega, pe care le vor deţine, au capacitatea de a prelucra ţiţeiul greu din Asia şi de a-l converti în produse petroliere şi petrochimice la standardele europene pe care să le vândă în toată reţeaua de retail pe care o vor dobândi odată cu achiziţia Rompetrol: 700 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL si 6 depozite, pe 11 pieţe din Uniunea Europeană şi din zona Mării Negre. 

Achiziţia Rompetrol se înscrie de fapt perfect în strategia de expansiune a Chinei. Nu este un secret pentru nimeni programul guvernamental al Beijingului, denumit „Made in China 2025”, prin care a doua putere economică a lumii aspiră să devină o superputere industrială, iar achiziţia de companii europene este un punct din această strategie.

Ministerul Energiei: Acţionariatul societăţilor deţinute de KMGI în România rămâne neschimbat

Acţionariatul societăţilor deţinute de KMGI în România va rămâne neschimbat în urma tranzacţiei dintre firma chineză CEFC şi KazMunayGas, precizează reprezentanţii Ministerului Energiei într-un răspuns transmis la solicitarea AGERPRES.

‘Faptul că mai mulţi investitori deschid operaţiuni în România întăreşte faptul că piaţa energiei din România este atractivă. O intrare a investitorilor chinezi ar fi cea mai recentă dintr-o serie de noi investiţii în explorarea de resurse petroliere, energie electrică, acum şi în rafinare. În acest moment, tranzacţia dintre cele două companii private nu a fost încă finalizată, dar România rămâne un stat deschis investiţiilor străine, mai ales în sectorul energetic, urmărind ca toate drepturile ce se cuvin statului, inclusiv cele din tranzacţii anterioare, să fie pe deplin respectate. În ceea ce priveşte acţionariatul societăţilor deţinute de KMGI în România, acesta rămâne neschimbat’, se menţionează în răspunsul ME.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...