Negocierile privind acordul comercial cu UE post-Brexit ar putea dura 10 ani

Finalizarea acordului comercial post-Brexit între Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar putea dura 10 ani şi nu este exclus ca într-un final chiar să eşueze, a avertizat ambasadorul Marii Britanii la UE cabinetul condus de premierul Theresa May, relatează joi BBC, potrivit Reuters.
Economica.net - joi, 15 dec. 2016, 09:06
Negocierile privind acordul comercial cu UE post-Brexit ar putea dura 10 ani

Ivan Rogers, reprezentantul Marii Britanii la UE, i-a avertizat pe miniştrii guvernului britanic că un consens european asupra acestei probleme sugerează că un acord (între Londra şi Bruxelles) nu va putea fi convenit înainte de începutul – mijlocul anilor 2020 şi că parlamentele naţionale l-ar putea în cele din urma respinge, potrivit BBC.

Biroul premierului britanic a spus că ‘nu recunoaşte opiniile exprimate de către diplomat’, conform sursei citate.

Premierul Theresa May a declarat că va invoca Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona pentru declanşarea procedurii de ieşire din UE până la finalul lui martie 2017.

În acelaşi timp, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, consideră că discuţiile cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE nu vor dura mai mult de 18 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...