Grecia adoptă măsuri sociale în sprijinul pensiilor mici

Parlamentul grec a votat joi seară un ajutor pentru pensionarii cu venituri scăzute, una din cele două măsuri anunţate de premierul Alexis Tsipras care au provocat tensiuni între Atena şi creditorii săi, transmite AFP.
Economica.net - vin, 16 dec. 2016, 05:33
Grecia adoptă măsuri sociale în sprijinul pensiilor mici

Acest ajutor a fost adoptat de 196 de deputaţi, aparţinând diferitelor partide politice, din totalul celor 257 prezenţi.

Este vorba despre un ajutor financiar forfetar pentru luna decembrie pentru pensiile mai mici de 850 de euro, al cărui cost este evaluat la 617 milioane de euro.

Cealaltă măsură, care urmează să fie supusă votului în curând, se referă la amânarea creşterii TVA pe insulele din Marea Egee unde se află mii de refugiaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...