Cererea pentru vacanţe oferite cadou de sărbători a crescut cu 60% în ultimii 2 ani. Preţul mediu, 850-1.000 euro

Cererea pentru vacanţe care să fie făcute cadou cu ocazia Sărbătorilor de iarnă a crescut cu peste 60% în ultimii doi ani, bugetul mediu alocat fiind de 850-1.000 de euro, conform unei analize realizate de un turoperator de turism, remisă luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 19 dec. 2016, 09:22
Cererea pentru vacanţe oferite cadou de sărbători a crescut cu 60% în ultimii 2 ani. Preţul mediu, 850-1.000 euro

Cele mai multe vacanţe cadou sunt cumpărate de către companii angajaţilor care s-au distins la locul de muncă, dar şi de către românii care lucrează în străinătate părinţilor din ţară.

Vacanţele au devenit în ultimii ani unul dintre cele mai frumoase şi dorite cadouri în rândul românilor, spun reprezentanţii turoperatorului. De acest trend profită, în primul rând, companiile care ţin să-şi răsplătească angajaţii la final de an. Cele mai solicitate cadouri de acest gen din partea companiilor sunt voucherele de servicii turistice, prin care angajaţii pot la rândul lor să-şi aleagă vacanţa dorită pentru 2017. Analiza a subliniat şi o creştere importantă a solicitărilor de vacanţe cadou pentru părinţi, pentru copii sau pentru familie în general. Interesul este mai ridicat în rândul românilor care lucrează în străinătate şi aleg drept cadouri pentru familia din ţară astfel de pachete de servicii turistice. Aceştia din urmă aleg de cele mai multe ori pachete de vacanţă complete, cu toate serviciile incluse (sejururi, circuite sau programe Senior Voyage).

‘Majoritatea vacanţelor cadou sunt achiziţionate în perioada marilor sărbători de peste an, însă cele mai multe, respectiv 70% din total, se acordă în perioada Sărbătorilor de iarnă. Cu ocazia Crăciunului românii devin mai generoşi cu cei apropiaţi’, apreciază Marius Pandel, CEO-ul turoperatorului cu capital 100% românesc.

Chiar dacă sunt acordate de Crăciun, pachetele de vacanţă făcute cadou sunt rezervate de regulă pentru perioada sezonului estival şi sunt sejururi charter în destinaţii la plajă. Achiziţionându-le cu o jumătate de an înainte, cumpărătorii profită de reducerile Early Booking, de 30-50%.

Cele mai solicitate vacanţe cadou oferite de angajatori sunt destinaţiile din România (litoral, munte sau balneo), dar un număr tot mai mare de companii şi persoane fizice îşi recompensează angajaţii, respectiv rudele, cu sejururi în Grecia, Turcia, Bulgaria sau Spania.

Cele mai multe solicitări ale companiilor pentru acest tip de vacanţe cadou sunt pentru angajaţii din domeniul financiar-bancar şi din cel farmaceutic.

Preţul mediu al vacanţelor cadou dăruite de către companii angajaţilor este de 1.000 de euro. Persoanele fizice, mai cu seamă cele care lucrează în străinătate, oferă drept vacanţe cadou pentru familie, sejururi charter pentru vara anului 2017 în Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania sau chiar pe litoralul românesc, pachete Senior Voyage, circuite sau sejururi în staţiuni balneoclimaterice româneşti sau city-break-uri de 2-3 zile în diverse capitale europene, conform analizei realizate de Christian Tour. Cele mai numeroase solicitări de acest gen sunt primite din partea persoanelor cu vârste între 30-45 ani, cu venituri medii spre ridicate şi care, la rândul lor, sunt mari amatoare de vacanţe. Cheltuiala medie realizată pentru vacanţele cadou de către persoanele fizice se situează în jurul valorii de 850 euro pentru un sejur de două persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...