Cod de Etică în învăţământul preuniversitar: Personalul didactic, obligat să refuze cadourile – proiect

Ministerul Educaţiei a lansat, luni, dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar, care impune cadrelor didactice să respecte valori şi principii precum ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor şi să elimine orice activităţi care generează corupţie, printre care: fraudarea examenelor; solicitarea, acceptarea sau colectarea unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, în vederea beneficierii de către elevi de tratament preferenţial; traficul de influenţă şi favoritismul; oferirea de meditaţii contra cost, cu proprii elevi, prin constrângere.
Economica.net - lun, 19 dec. 2016, 18:49
Cod de Etică în învăţământul preuniversitar: Personalul didactic, obligat să refuze cadourile - proiect

Dezbaterea publică porneşte de la propunerea Consiliului Naţional de Etică din învăţământul preuniversitar (CNE).

Proiectul prevede că personalul didactic trebuie să îşi desfăşoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori şi principii: imparţialitate şi obiectivitate; independenţă şi libertate profesională; responsabilitate morală, socială şi profesională; integritate morală şi profesională; confidenţialitate şi respectul pentru sfera privată; primatul interesului public; respectarea şi promovarea interesului superior al educabilului (elevului, n.r.); respectarea legislaţiei generale şi a celei specifice domeniului; respectarea autonomiei personale; onestitate şi corectitudine intelectuală; atitudine decentă şi echilibrată; toleranţă şi încurajarea diversităţii; autoexigenţă în exercitarea profesiei; interes şi responsabilitate în raport cu propria formare profesională, în creşterea calităţii activităţii didactice şi a prestigiului unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar, precum şi a specialităţii/domeniului în care îşi desfăşoară activitatea; implicare în democratizarea societăţii.

În relaţiile cu elevii, personalul didactic are obligaţia de a cunoaşte, respecta şi aplica un set de norme de conduită pentru ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a acestora, prin: supravegherea pe parcursul activităţilor desfăşurate în unitatea de învăţământ, cât şi în cadrul celor organizate de unitatea de învăţământ în afara acesteia; monitorizarea, semnalizarea şi interzicerea agresiunilor verbale şi/sau fizice şi a tratamentelor umilitoare/degradante asupra elevilor; asigurarea protecţiei fiecărui elev, prin denunţarea formelor de violenţă verbală/fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a acestora; combaterea oricăror forme de abuz; interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu educabilii, se mai arată în proiect.

Cadrele didactice sunt obligate să elimine orice activitate care generează corupţie, precum fraudarea examenelor; solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, în vederea beneficierii de către elevi de tratament preferenţial ori sub ameninţarea unor sancţiuni, de orice natură ar fi acestea; traficul de influenţă şi favoritismul; oferirea de meditaţii contra cost, cu proprii elevi, prin constrângere, potrivit proiectului.

De asemenea, profesorii sunt obligaţi să asigure egalitatea de şanse şi să promoveze principiile educaţiei incluzive, precum şi să susţină demnitatea şi recunoaşterea meritului personal al fiecărui elev.

În relaţia cu părinţii/tutorii legali, personalul didactic trebuie să respecte, potrivit Codului, următoarele norme de conduită: stabilirea unei relaţii de încredere mutuală şi a unei comunicări deschise; confidenţialitatea informaţiilor şi datelor furnizate şi a dreptului la viaţă privată şi de familie; nu acceptă sau impune, în relaţia cu părinţii/tutorii sau susţinătorii legali, dobândirea/primirea de bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educaţionale oferite; poate recomanda auxiliare curriculare sau materiale didactice, cu precădere cele deschise şi gratuite, fără a impune achiziţionarea celor non-gratuite.

Codul mai prevede că în relaţiile profesionale colegiale, personalul didactic va respecta şi aplica următoarele norme de conduită: asigurarea respectului reciproc, orice acţiune trebuie întreprinsă cu onestitate intelectuală şi morală; exercitarea solidarităţii între colegi, în situaţii în care interesul comun al educaţiei trebuie apărat; susţinerea cooperării şi sprijinului reciproc în activităţile de predare-învăţare şi în apărarea intereselor profesionale; toleranţa diferenţelor şi evitarea denigrării; respectul sferei private; încurajarea competiţiei loiale; semnalizarea fraudei intelectuale şi a plagiatului; evitarea practicării oricărei forme de discriminare în relaţiile cu ceilalţi colegi.
Totodată, personalului didactic îi este interzis, în exercitarea activităţilor şcolare şi extraşcolare, să folosească dotările şi baza materială din spaţiile de învăţământ în vederea obţinerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte; să folosească, să producă sau să distribuie materiale pornografice scrise, audio ori vizuale; să organizeze activităţi care pot pune în pericol vădit siguranţa şi securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unităţii/instituţiei de învăţământ; să consume substanţe psihotrope, etnobotanice şi/sau alcool; să încurajeze consumul de substanţe psihotrope, etnobotanice şi alcool de către elevi; să organizeze pariuri şi jocuri de noroc, se mai arată în proiect.

Codul prevede că orice persoană implicată în mod direct sau indirect în activităţile din domeniul educaţional preuniversitar, care consideră, în mod întemeiat, că este victima sau martorul unui comportament lipsit de etică profesională din partea unei/unor persoane din cadrul personalului didactic, are dreptul de a sesiza Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de etică.
Sesizările trebuie făcute în scris, pe adresa electronică sau fizică, a Comisiei de etică, potrivit proiectului. Sesizările pot fi individuale sau colective şi primesc un număr de înregistrare care se comunică persoanei/persoanelor care au făcut sesizarea. În termen de maxim 30 de zile Comisia de etică trebuie să dea un răspuns oficial, precizează Ministerul Educaţiei.

Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să transmită propuneri de îmbunătăţire a documentului redactat de CNE, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, pe adresa de e-mail [email protected].

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat duminică directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...