‘Datorăm victimelor, celor afectaţi şi întregii populaţii să regândim politica noastră de imigraţie şi de securitate şi să o schimbăm’, a declarat Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), partidul bavarez aliat al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel.
Ministrul de interne german Thomas de Maiziere a confirmat marţi că tragedia de la un târg de Crăciun din Berlin a fost un atac, spunând că respectivul camion a fost condus intenţionat în mulţime.
Douăsprezece persoane au murit în atac şi aproximativ 50 au fost rănite. Ministrul de interne a spus că 18 dintre răniţi sunt în stare gravă.