Măsuri de siguranţă sporite în centrele Inspectoratului pentru Imigrări din România după atacul din Berlin

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a discutat, marţi, cu conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) pentru a fi aplicate "măsuri preventive" în centrele de cazare IGI, în contextul atacului terorist de la Berlin, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Economica.net - mar, 20 dec. 2016, 12:53
Măsuri de siguranţă sporite în centrele Inspectoratului pentru Imigrări din România după atacul din Berlin

După atacul din capitala Germaniei, Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a cerut structurilor din cadrul instituţiei să intensifice schimbul de informaţii şi cooperarea cu instituţiile partenere din ţară şi din străinătate, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX. De asemenea, s-a discutat cu şefii IGI pentru măsuri sporite de securitate în centrele de cazare pentru străini, mai precizează sursa citată.

„Ca urmare a atentatului din Germania, ministrul Ioan-Dragoş Tudorache a cerut structurilor MAI să intensifice schimbul de informaţii şi cooperarea cu agenţiile de aplicare a legii din ţară şi din străinătate în scopul creşterii gradului de protecţie a cetăţenilor.De asemenea, a solicitat o atenţie sporită în ceea ce priveşte acţiunile de monitorizare şi gestionare proactivă a oricăror situaţii de risc pentru siguranţa publică. În acest context, ministrul afacerilor interne a discutat cu conducerea Inspectoratului General de Imigrări pentru aplicarea de măsuri preventive în centrele de cazare IGI”, se notează în comunicat.

Marţi, Dragoş Tudorache i-a transmis ministrului federal de interne al Germaniei, Thomas de Maizière, o scrisoare de condoleanţe.

„Gândurile mele se îndreaptă în primul rând către familiile îndoliate şi vă transmit sincere condoleanţe. Pierderile de vieţi omeneşti şi impactul extrem de dureros simţit după atacul din ţara dumneavoastră ne-a demonstrat încă o dată caracterul transnaţional al terorismului. Vă asigur de sprijinul nostru în toate acţiunile legate de combaterea acestui flagel care ameninţă puternic esenţa democraţiei şi a civilizaţiei”, a transmis ministrul român.

Potrivit cotidinaului Die Welt, autorul atacului din Berlin ar fi fost identificat drept Naved B., un tânăr de 23 de ani din Pakistan, care a intrat în Germania la data de 11 februarie 2016, trecând prin punctul de trecere a frontierei de la Passau, la graniţa între Germania şi Austria.

Potrivit unor surse de securitate germane, citate de Reuters, suspectul locuia în centrul pentru refugiaţi amenajat în incinta fostului aeroport Tempelhof.

12 persoane au decedat, iar alte 48 au fost rănite, dintre care unele au suferit răni grave, după ce un camion înmatriculat în Polonia a lovit un grup de oameni, la un târg de Crăciun din Berlin.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...